Cum faci bulion. Rețeta foarte ușoară

Sursa foto colaj: Facebook Sanda Victorita / Ioana Matache
Sursa foto colaj: Facebook Sanda Victorita / Ioana Matache

Este perioada în care gospodinele își pregătesc proviziile pentru sezonul rece. Dintre acestea nu trebuie să lipsească bulionul, folosit la mai multe feluri de mâncare. Iată cum se prepară...

Ingrediente

- 4 kg roşii bine coapte
- 4 frunze de dafin
- 1 lingură sare
- 1 lingură zahăr

Cum se face bulionul

Poţi, pe de-o parte să fierbi roşiile, să le decojeşti şi să le tai mărunt, eliminând sau nu seminţele, după preferinţă. Pe de altă parte, dacă ai un robot de bucătărie sau un blender submersibil, taie roşiile cubuleţe şi pasează-le în robot sau cu ajutorul blenderului. Strecoară pasta rezultată printr-o sită fină, pentru a reţine seminţele şi cojile, potrivit retetepractice.ro.

După ce ai obţinut o pasta fără coji, fără seminţe, pune-le la fiert cu 500 ml de apă, sarea şi dafinul. Lasă compoziţia la fiert la foc mediu (iniţial, apoi la foc mic) pentru 2-3 ore, amestecând cu o lingură de lemn iniţial la fiecare 30 de minute, apoi către final, când îşi reduce considerabil volumul, la fiecare 10 minute.

Când compoziţia capătă consistenţă de bulion, amestecă în mod constant, pentru a preveni lipirea şi arderea pastei de tomate. Pune pasta de tomate în borcane sterilizate anterior şi lasă-le să se răcească cu gura în jos.

Care sunt cele mai bune tomate pentru bulion

"Sunt soiuri specializate pentru suc de roşii şi bulion, care trebuie să fie cu substanţă uscată ridicată, cu o pigmentaţie frumoasă, de regulă roşu-grena, cu puţine seminţe în fruct şi, ce este mai important, să aibă aciditate scăzută, adică să nu înţepe la limbă aşa cum ne dorim la roşiile pentru consum în stare proaspătă. Deci, trebuie să fie fade, ca să nu creeze fenomenul de fermentaţie, să umfle capacele borcanelor”, spune Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, potrivit Adevărul.

Roşiile mari de grădină, cum ar fi cele ţigăneşti sau inimă de bou, nu sunt potrivite pentru procesare. De asemenea, pentru ketchup, roşiile trebuie să aibă un raport echilibrat între substanţa uscată şi apa, doar două soiuri fiind pretabile pentru astfel de produs. 

O altă variantă de rețetă pentru bulion

Ingrediente 

12 kg roşii bine coapte
8 cepe
4 morcovi mari
4 ardei roşii
15 căţei usturoi
8 fire ţelina frunze
sare
ulei

Cum se face bulionul

Într-o cratiţă largă se pune ulei pe fund, cât să se formeze o peliculă subţire. Se încinge şi se adaugă ceapa tocată şi morcovii daţi pe răzătoarea mare. Se dă focul la mic şi se căleşte totul până ceapa prinde un pic de culoare (va dura cca 45 minute), potrivit e-retete.ro.Se amestecă din când în când în legume, potrivit e-retete.ro.

Cât se călesc legumele, pregătiţi roşiile. Acestea se spală bine. Se taie în două şi se curăţă de codiţe şi cotoare. Se taie bucăţi. Se trec bucăţile prin maşina de roşii (cea care separă pulpa şi sucul de pielițe şi seminţe).

Se adaugă roşiile peste legumele călite. Se mai pun în oală frunzele de ţelină, căţeii de usturoi curăţaţi, dar lăsaţi întregi şi ardeii curăţaţi de cotoare şi tăiaţi în câteva bucăţi mari. Se aduce la fierbere şi se lasa să fiarbă la foc mediu până scade la jumătate (durează în jur 2 ore). Se amestecă rar în el. Se scot frunzele de ţelină şi ardeii din bulion. Ce rămâne în oală se mai trece o dată prin maşina de roşii pentru a obţine un sos fin (fără bucăţi de ceapă şi morcov). Bulionul se pune iar pe foc, se adaugă sare după gust dacă doriţi şi se mai fierbe 10 minute.

Spălaţi 12 sticle de 300 ml, le uscaţi, le puneţi pe o tavă şi le băgaţi în cuptorul încins la 200C cam 15-20 min, să se sterilizeze. Capacele se fierb câteva minute în apă şi apoi se scot pe şerveţele de bucătărie să se scurgă. Bulionul fierbinte se toarnă în sticlele fierbinţi. Se înfiletează bine şi se pun sub o plapumă până a doua zi. Se păstrează în loc răcoros.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel