Cum faci insecticid natural. Ai nevoie de trei ingrediente banale din bucătărie: Unul este ardeiul iute

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Dacă vrei să renunți la insecticidul din comerț, îți poți face tu unul natural, acasă. Iată de ce ai nevoie...

Cum faci insecticid natural

Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara un insecticid natural pe bază de ardei iute: o căpăţână de usturoi pisată, o ceapă mică tocată, o linguriţă de pudră de ardei iute Cayenne, dar şi un litru de apă, scrie cumsa.ro. Toate aceste ingrediente trebuie lăsate la macerat timp de o oră, iar apoi totul trebuie strecurat. Opţional, mai poţi adăuga o linguriţă de detergent lichid de vase, pentru a te asigura că soluţia va adera mai bine. Pune toată soluţia într-un recipient cu pulverizator, iar apoi aplică acest insecticid pe suprafaţa superioară şi inferioară a frunzelor ori pe suprafeţele afectate de afide sau acarieni.

Mai poţi prepara un insecticid natural pe bază de ardei iute. Vei avea nevoie de 400 grame ardei iute tocat, o căpăţână de usturoi şi o linguriţă de pudră de ardei iute Cayenne. Tot acest amestec se dă prin blender, până ce devine o pastă. Pasta se pune în 15 litri de apă şi se lasă la macerat timp de 24 de ore. După ce timpul a trecut, strecoară soluţia şi adaugă 3 linguri de detergent de vase, pentru a te asigura că soluţia aderă mai bine pe suprafaţa aplicată. După aceea, aplică soluţia ca atare.

Cum faci îngrășământ natural pentru orhidee

Vei avea nevoie de cafea neagră sau ceai negru. Cantitatea pe care o ai o amesteci cu apă şi o linguriţă de oţet de mere. Soluţia trebuie pusă într-un recipient care se închide ermetic şi poate fi păstrată timp de 5-7 zile. Udă orhideele din casă o dată pe lună folosind acest îngrăşământ natural, scrie cumsa.ro.

Cojile de ouă îți pot fi de mare ajutor. Vei avea nevoie de 12 coji de ouă pe care trebuie să le laşi la înmuiat în apă, timp de 12 ore. Apoi, pisează-le bine. Pudra obţinută se amestecă bine cu un litru de apă clocotită. Lasă soluţia să se răcească, iar apoi strecoar-o. O dată la 10-14 zile, va trebui să stropeşti frunzele de orhidee cu această soluție.

După ce fierbi cartofii sau orezul, păstrează apa în frigider. Înainte de folosire, scoate-o din frigider şi las-o să ajungă la temperatura camerei. O dată la 3-4 săptămâni, udă orhideele cu această apă.

Şi laptele de vacă este folositor. Amestecă o parte lapte de vacă şi patru părţi apă. Udă plantele cu acest fertilizator o dată la 3-4 săptămâni. 

Vezi și: Cum faci balsam de rufe natural

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel