Cum faci un covridog. Rețeta simplă și delicioasă

Sursa foto: Facebook Daniela Maria Todea
Sursa foto: Facebook Daniela Maria Todea

Dacă vrei să-ți faci singur un covridog, este foarte simplu. Iată rețeta.

Ingrediente

500 gr crenvurști
300 gr făină
150 ml apă călduţă
4 gr drojdie
2 ouă
30 ml ulei
1 linguriţă zahăr
o priză de sare
30 gr susan

Cum faci un covridog

Pregătim aluatul în care vom rula crenvurștii. În apă călduţă vom pune drojdia şi linguriţă de zahăr, amestecăm până se omogenizează şi se topeşte zahărul şi turnam maiaua peste faină, adăugăm sarea şi un ou, scrie bucataras.ro. Frământam până nu se lipeşte de mână, pentru că acest lucru să se întâmple mai repejor adăugăm uleiul treptat şi iar frământam. Trebuie să rezulte un aluat elastic. Lăsăm la crescut la cald cam 30 min.

Între timp curăţăm crenvurștii de pieliță. După ce aluatul a crescut, îl împărţim în 10 biluţe. Rulăm fiecare biluţă cu mâinile pe masă înfăinată. În aşa fel obţinem o baghetă lungă pe care o aplatizam cu degetele. Luăm un crenvurșt şi de jur împrejurul lui răsucim bagheta de aluat.

Repetăm operaţiunea până terminăm crenvurștii. Îi punem în tavă tapetată cu hârtie de copt. Batem un ou cu puţină sare şi ungem fiecare covridog. Apoi presaram susanul. Îi coacem în cuptorul preîncălzit la 180 C pentru aproximativ 1h şi 15 min.

Vezi și: Aripioare picante și pui crispy ca la KFC. Rețetele delicioase

Dacă preferi un mic dejun tradițional, omleta țărănească este fix ce căutai.

Omletă țărănească

Ingrediente

 1 legătură ceapă verde
 1 ardei verde
 8 ouă
 1 legătură mărar
 cimbru
 2 cârnaţi afumaţi
 150 g caşcaval
 mozzarella
 sare
 3 linguri ulei
 5-6 felii bacon
 piper
 2-3 roşii pentru ornat

Cum se prepară omleta țărănească

Se curăţă ceapa şi ardeiul, se spală şi se taie fâşii subţiri. Se toarnă uleiul într-o tigaie şi se pun legumele la călit, potrivit retete.unica.ro. Separat, se taie baconul fâşii mai mici, cârnaţii rondele subţiri şi se pun să se călească împreună cu ceapa şi ardeii, la foc potrivit.

Într-un bol se desfac ouăle şi se bat bine cu un praf de sare şi de mărar şi apoi se adaugă caşcavalul ras şi mărarul tocat mărunt. Compoziţia obţinută se toarnă în tigaie şi se lasă la foc mic, să nu se ardă.

Se verifică cu o paletă de lemn dacă s-a făcut pe o parte şi se întoarce uşor ca pe clătită, să nu se rupă. Se mai lasă să se rumenească puţin, câteva minute, şi se serveşte ornată cu cimbru şi felii de roşii.

Vezi și: Top 3 rețete de post cu cartofi. Sunt cele mai gustoase și rapide

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel