O companie japoneză și-a prezentat noua sa lingură electrică.
Japonezii și-au etalat, în cadrul celui mai mare târg de tehnologie din lume, care a avut loc, recent, în Las Vegas, o nouă invenție.
Kirin Holdings, o companie japoneză renumită pentru berea și băuturile sale, și-a prezentat noua sa lingură electrică. Mai mult, aceasta face ca mâncarea să fie mai sărată, scrie publicația TechCrunch.com.
Lingura folosește un curent electric slab, cu scopul de a concentra moleculele de ioni de sodiu din mâncare. Astfel, se adaugă o aromă mai puternică de sare alimentelor cu conținut mic de sodiu.
Un număr redus de linguri a fost pus în vânzare în Japonia în anul 2024 pentru aproape 127 de dolari americani, însă compania vrea să vândă dispozitivul pe întreg mapamondul în următorii ani. Firma susține că acest dispozitiv poate mări simțitor ”salinitatea” mâncării, dar fără a adăuga sodiu.
Compania susține că a creat lingura cu scopul de a ajuta oamenii să consume mai puțină sare. Această problemă este deosebit de importantă în Japonia, acolo unde adulții japonezi consumă mai mult față de dublul aportului recomandat de OMS, notează sursa citată.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News