EXCLUSIV  Cum ieşi dintr-o maşină răsturnată. Cele mai mari riscuri pentru şoferi şi pasageri

Facebook Grupul Şoferilor
Facebook Grupul Şoferilor

Cum se răstoarnă o maşină şi ce trebuie să faci pentru a ieşi în siguranţă din aceasta. Acestea au fost două dintre temele abordate de Titi Aur, instructor de conducere defensivă, în ultima ediţie a emisiunii DC Conducem. 

Publicitate

"Trebuie să ştim, prima dată, că o maşină nu se răstoarnă atâta timp cât este pe asfalt. Indiferent ce facem, ce manevre facem, este aproape imposibil să o răsturnăm. Totuşi, când virezi sau când derapezi, dacă roţile se opresc în ceva fix, o bordură spre exemplu, există şi probabilitatea să se răstoarne. Mai există posibilitatea asta când, într-un viraj, maşina e lovită în lateral. Tot sistemul de ţinută de drum şi eficienţă în a rămâne pe drum a ajuns în ziua de astăzi la orice maşină să reuşească să o facă să nu se răstoarne decât atunci când primeşte un şoc lateral. 

Ce facem în astfel de situaţii? În primul rând, trebuie să facem în aşa fel încât să nu ajungem. Dar dacă totuşi ajungem, ce facem? În primul rând, dacă purtăm centura corect, următorul pas e să stăm puţin, să ne orientăm, să înţelegem unde suntem. Şi nu e uşor. În afară de panică, apare şi dezorientarea. Primul instinct este să ducem mâna la centură, să o desfacem. Din fericire, la maşinile noi, din ultimii 15-20 de ani, centura de siguranţă nu se deschide. Când eşti pe asfalt, pe uscat, nu e grav. Dar când eşti în apă sau maşina a luat foc, e pericol. Dar ea nu merge deschisă pentru ca tu să nu cazi în cap şi să nu rişti să îţi rupi coloana sau să îţi tasezi vertebre. Dacă maşina este pe plafon şi pe centură te laşi cu mai mult de 15-20 de kg, senzorii nu te lasă să decuplezi. Atunci apare panica şi mai mare. Trebuie să ştii că trebuie să detensionezi centura. Asta înseamnă că găseşti nişte puncte de sprijin, te împingi ca să ridici corpul şi să nu te mai laşi pe centură. Abia atunci se deschide. Pentru asta trebuie să pui cotul în plafon, genunchii în volan, astfel încât să te poţi susţine singur. Dacă nu ai capacitatea asta, pentru că nu ai putere, pentru că eşti lovit, ai mâna ruptă, etc, vor veni alţii să te scoată. Alţii fiind fie specialişti, fie unii care ştiu ce trebuie să facă. Riscul e să vină unul de pe stradă, să încerce să te scoată, să nu se deschidă centura, să ia ceva să o taie, şi tu cazi. Şi ajungem iar la coloană ruptă. 

În Germania şi în multe alte ţări s-a introdus simulatorul de răsturnare. Şi în multe ţări se foloseşte înainte de a face şcoala de şoferi, pentru ca un număr cât mai mare de persoane să înţeleagă că ai putea ajunge în astfel de situaţii şi să ştii ce ai de făcut", a declarat Titi Aur la DC Conducem. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel