În ediția de marți a show-ului ”Poftiți în vacanță” de la Antena 1, de diseară, Margherita de la Clejani, Giani Kiriță, Jorge și Sorana sunt cei care se vor asigura că celor mici nu le va lipsi nimic.
Show-ul ”Poftiți în vacanță” difuzat de Antena 1, marţi și miercuri, de la ora 20.00, pune vedetele la grea încercare. Obișnuiți cu un stil de viață diferit, cei care ajung în tabăra lui Nea Mărin sunt nevoiți să renunțe la relaxare și distracție pentru a avea grijă de copii.
Prezența în acest show este o provocare, iar cei implicați nu se sfiesc să admită că sunt puțin speriați de ceea ce va urma: ,,Eu aveam nevoie de o vacanță și am venit la Poftiți. Asta nu e o vacanță!”, admite Jorge cu zâmbetul pe buze, în vreme ce Giani este de părere că Nea Mărin le va face viața foarte grea: ,,Sunt convins că nu voi mai scăpa niciodată de el!”. Ca de obicei, organizatorul taberei nu se lasă mai prejos și mărturisește că fiecare sarcină va trebui tratată cu foarte multă seriozitate: ,,Ei cred că mă pot păcăli pe mine, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Doar dacă vreau eu mă las păcălit!”
În ediția din aseara aceasta, cele patru vedete se vor împărți în două echipe pentru a lucra mai eficient și a pregăti tabăra înainte ca cei mici să ajungă. Dar pentru că munca nu este deloc ușoară, aceștia vor fi tentați să evite cât mai mult sarcinile care le sunt atribuite. Curățenia din camera le va da de furcă lui Giani și Margăi, iar cei doi vor încerca să se sustragă îndatoririlor: ,,Este foarte greu să fii femeie de casă!”, admite Margherita.
Aflați într-una dintre camerele pensiunii taberei din Vama Veche, cei doi încearcă să găsească o soluție, iar mituirea unui alt angajat în schimbul unui timp liber pe plajă pare să le surâdă cel mai mult. Giani este conștient că Nea Mărin se bazează pe el, pentru că este un tată desăvârșit, dar admite că la prima oră a dimineții sarcinile îi dau mari bătăi de cap: ,,Trebuie să găsesc o soluție, să caut pe cineva care să mă ajute. Eu am venit dimineață, pentru că am avut o petrecere, chiar nu poți să mă bagi direct la curățenie în baie!”, se amuză acesta.
Dacă vor reuși vedetele să găsească ajutoare și prin ce alte peripeții vor trece alături de Nea Mărin, telespectatorii vor vedea în această seară, în cadrul show-ului ”Poftiți în vacanță”, difuzat marţi şi miercuri, de la ora 20.00 la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu