EXCLUSIV  Cum își poate România rupe eticheta de paria Europei. Cel mai bun exemplu, cazul cu ”mafia italiană” din SUA

În contextul scandalului respingerii aderării României la Schengen modul în care e privită România, și cetățenii români, a fost din nou adus pe agenda publică.

Profesorul și sociologul Alfred Bulai, la podcastul Nod în Papură difuzat de DC News, a explicat că imaginea proastă pe care România o are în Europa a fost în mare parte alimentată chiar de români și de clasa politică,

„România a acumulat foarte multă imagine proastă pe care a tolerat-o. De la copiii distruși din România, amintiți-vă reportajele din anii 1990 care se difuzau când era un interes mare pe România. Era imaginea de țară sălbatică, erau interviuri cu unii care întăreau această idee și băteau câmpii într-o veselie. Toate acestea apăreau la televiziuni occidentale. S-a cultivat această idee întărită din păcate de români, inclusiv de politicieni români. Nu de azi de ieri, de acum 30 de ani. Și țărăniștii, și liberalii, vorbeau pe vremea respectivă de tot felul de atrocități. Dispute au existat în toate țările, dar noi le-am făcut senzaționale. Noi am sugerat singuri că cea mai coruptă țară de pe planetă este România, știm bine însă că există corupție și pe la alții. Toate aceste chestii le-am întărit noi 30 de ani”, precizează Alfred Bulai.

Cel mai bun exemplu e mafia italiană din SUA

Pentru a rezolva această problemă majoră Alfred Bulai spune că „e nevoie de terapie pentru ca românul să vorbească frumos de România”, dar admite că „nu poate fi făcut acest proces peste noapte”.

„Și evident, imaginea României trebuie întărită prin diferite lucruri frumoase mai ales în țările unde sunt probleme și unde există și comunități mari de români”, mai spune sociologul

Profesorul Bulai a dat exemplul Italiei care a reușit să rezolve problema. „Știți cum erau văzuți italienii? În SUA  italienii aveau în anii 1960 o problemă uriașă. Pentru americani a fi italian era egal cu a fi mafiot. Ei și-au propus să repare această chestiune. A fost dezvoltat în SUA un grup anti-Mafia, condus de un american cu origini italiene. Au avut o campanie serioasă apoi de 10-15 ani iar azi în SUA un italian nu mai e egal cu un mafiot. Nu doar România are probleme, au avut și alții. Nu suntem noi cei puși la coți mereu”, a conchis Bulai.

Urmăriți integral podcastul Nod în Papură, ediția de weekendul acesta:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel