Cum își revin actorii din amorțeala de după sărbători. Oportunitatea propusă de Teatrul de Artă

Sursa foto, Teatrul de Artă
Sursa foto, Teatrul de Artă

Oricât de mult și-ar iubi profesia, actorii au nevoie de o zi de acomodare. 

„O zi. Pentru unii pare mult, pentru alții puțin, dacă vrei o doză de energie, verifică programul Teatrului de Artă. Sigur avem cel puțin o piesă pe sufletul tău! spun cei de la Școala Teatrul de Artă la început de an.

Reconectare cu echipa

Întâlnirea cu colegii de teatru ne amintește de toate momentele frumoase petrecute pe scenă sau la cursuri. Ne motivăm unii pe alții, împărtășim planuri, idei, sfaturi și uităm că azi e a patra zi din an, a cincea, a zecea... Nici nu mai contează. Oricum în lumea teatrului totul e etern și în continuă schimbare, în același timp.

Exerciții de respirație profundă

Actorii învață să respire adânc și controlat pentru a avea suficientă putere vocală și pentru a se calma înainte de a intra pe scenă. Se poate face ace același lucru pentru a te relaxa înainte de prezentări importante sau pentru a gestiona mai bine stresul cotidian. „Ia-ți câteva momente pentru a respira adânc, umplându-ți plămânii și apoi eliberând aerul încet”

Exerciții vocale de întărire a încrederii în sine

Exercițiile de vocalizare sunt foarte eficiente pentru a ne construi încrederea în noi înșine și pentru a ne dezvolta prezența pe scenă. Printre altele, repetăm afirmații pozitive sau cuvinte de încurajare cu voce tare pentru a ne simți mai siguri. Alteori, facem câte un joc amuzant de echipă. Dacă practici și tu astfel de exerciții, dimineața când te pregătești pentru job, vei deveni conștient de prezent, de tine, și de spațiul pe care îl ocupi în orice context. Astfel, îți întărești încrederea în propria persoană.

Mișcare și exerciții fizice

Dacă ești deja cursant la Școala Teatrul de Artă, ai văzut că facem aproape de fiecare dată jocuri care presupun activitate fizică și coordonarea cu ceilalți membrii ai echipei. Exercițiile precum „pasarea sticlelor” sau „scaunul încrederii” ne activează mușchii corpului, ai minții și ai sufletului! Când ești singur, poți face orice ți se pare potrivit. Scopul nu e să fii lac de transpirație, ci să pui corpul în mișcare.

Odihnă și relaxare

Chiar dacă, teoretic, ai fost în vacanță, în realitate, perioada sărbătorilor e destul de încărcată pentru majoritatea oamenilor. Mâncăruri, cadouri, revederea cu rudele sau familia extinsă... Uneori se activează triggere sau pur și simplu nu ai timp să te odihnești, deși faci totul cu drag.  Așa că în aceste zile nu uita să-ți acorzi timp pentru odihnă și relaxare. Fie că este vorba despre meditație, citirea unei cărți bune sau pur și simplu stând pe canapea și bucurându-te de liniște, odihna este esențială pentru a-ți recăpăta energia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel