Alexander Florescu, instructor de fitness, a fost invitatul Andreei Cercel în emisiunea „Pastila de Frumusețe”, unde a vorbit despre obezitatea infantilă și cum pot părinții să își ajute copilul să scape de kilogramele în plus.
„Am ajuns să ocupăm locul I în Europa la gradul de obezitate infantilă și prin programul pe care l-am lansat sper din toată inima să ajutăm copiii, să-i educăm către un stil de viață sănătos. Programul se numește „Vreau să cresc sănătos”. A fost lansat pe data de 3 martie și acum îl vom desfășura. Este un program cofinanțat de Primăria Sectorului 2”, a spus instructorul de fitness.
Alexander Florescu a spus ce propune programul „Vreau să cresc sănătos” și ce trebuie să știe părinții care vor să-i ajute pe cei mici să scape de kilogramele în plus.
„Se adresează copiilor cu probleme de greutate, copii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, unde descoperim că au un grad de obezitate destul de ridicat și atunci noi va trebui să intervenim.
Programul are la bază ore educative pentru ei, cum ar fi: partea de sport, nutriție, psihologie, gastronomie. Aceste servicii pe care noi vrem să le facem, aceste ore educative îi vor ajuta să scape de de kilogramele în plus. Noi ajutăm copiii care nu au posibilitate să facă sport și, bineînțeles, plecăm de la teste de efort, le facem o evaluare tuturor copiilor. Avem undeva la 150 de copii înscriși la acest program și vrem să aibă cele mai bune rezultate. Cu siguranță vom reuși în 30 de zile să îi ducem pe acești copii către un stil de viață sănătos.
O să începem cu testele de efort, unde evaluăm fiecare copil, vedem nivelul fizic pe care îl are, ca noi să știm ce program de sport poate face, la ce intensitate îl poate face, în așa fel încât să reziste, să nu îl obosim prea tare și să-l aducem la forma inițială la care el ar fi trebuit să fie”, a precizat Alexander Florescu.
„Pe partea de nutriție colaborăm cu nutriționiști, punem un plan de nutriție personalizat pentru fiecare copil, în funcție de doleanțele fiecăruia, pentru că trebuie să adaptăm acest plan de nutriție fiecărui copil, în funcție de nivelul pe care îl are el, ce mănâncă, ce posibilități au părinții acasă, astfel încât să-și atingă propriul obiectiv și să scape de kilograme. Copilul poate da jos până la 7, 8 kilograme, chiar și mai mult în această perioadă, dacă va ține concret planul pe care noi îl punem la dispoziție.
Este foarte importantă și partea de psihologie, unde noi trebuie să avem mare grijă cu fiecare copil, să-l evaluăm, să vedem dacă există o problemă emoțională, dacă provine dintr-un mediu nefavorabil. Acolo este consiliat de psiholog, vom găsi exact problema pe care o are și noi încercăm să-l îndreptăm, să-i oferim orele de care are nevoie pentru a-i îmbunătăți starea de spirit, pentru a-l putea face să facă sport și pentru a-l motiva.
Cea mai importantă este partea de gastronomie unde, cu chefi celebrii, încercăm să-i învățăm pe copii cum să gătească, să-i educăm, să le arătăm câte calorii are un aliment, cum ar trebui să combine alimentele respective și cu suma de bani pe care o au de la părinți își pot face o listă de cumpărături, astfel încât să nu iasă din grafic, adică numărul caloric pe care ei ar trebuie să-l consume. În așa fel pot învăța și părinții. Astfel pot atinge împreună un obiectiv și vor slăbi împreună”, a declarat instructorul de fitness.
Alexander Florescu spune că deși programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, cei mici sunt foarte receptivi.
„Copiii sunt foarte receptivi, mai ales dacă le oferi și câte o recompensă de fiecare dată și îi motivezi. Antrenamentele pe care noi le punem la dispoziție sunt antrenamente dinamice, nu plictisitoare, ca să-i ajutăm să vină în continuare să facă sport, iar prin metodele nutriționistului și ale psihologului încercăm să fie totul dinamic și cât mai atractiv ca ei să poată continua acest program. De aceea am pus la punct acest proiect, să-l ducem cât mai departe. Poate anul viitor nu vom mai ocupa locul I la gradul de obezitate infantilă în Europa”, a adăugat Alexander Florescu, instructor de fitness, în emisiunea „Pastila de Frumusețe”.
Vezi emisiunea integrală în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu