Știai că îți poți întineri creierul consumând niște alimente banale? Așa vei fi ferit de demență.
Oamenii de ştiinţă din Chicago au descoperit că o porţie de legume cu frunze verzi pe zi poate reduce riscul de demenţă şi poate întineri creierul. Un studiu cu scaner a constatat că persoanele în vârstă care consumau cel puţin şase porţii de legume cu frunze verzi pe săptămână aveau mai puţine plăci senile legate de boala Alzheimer, iar creierul lor era cu patru ani mai tânăr decât cel al semenilor lor.
În cazul unui consum mai mare - şapte sau mai multe porţii pe săptămână - plăcile de amiloid din creier erau comparabile cu cele ale unor persoane cu 19 ani mai tinere decât cei care consumau o porţie sau chiar mai puţine legume săptămânal. Legumele cu frunze verzi conţin mulţi antioxidanţi. Este posibil ca acestea să ajute la protejarea creierului de stresul oxidativ, care este asociat cu acumularea de plăci de amiloid care cauzează boala Alzheimer, scrie Rador, citând dnes.bg.
"Aceste rezultate sunt incitante. Îmbunătăţirea dietei într-un singur domeniu - cum ar fi consumul a mai mult de şase porţii de legume cu frunze verzi pe săptămână sau evitarea alimentelor prăjite - a fost asociată cu mai puţine plăci de amiloid în creier şi cu o vârstă cu aproximativ patru ani mai tânără", a declarat liderul studiului, Pooja Agarwal de la Universitatea Rush din Chicago.
La cercetare, au participat 581 de persoane cu o vârstă medie de 84 de ani, fiind evaluate obiceiurile lor alimentare. Subiecţii şi-au dat consimţământul ca după moartea lor, să îşi doneze creierul pentru studii ştiinţifice.
Creierul poate fi menţinut sănătos cu modelul german 8+8+8. Prof. Alexandru Vlad Ciurea, explicaţii
Neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea a explicat cum ne putem menţine creierul sănătos, dar şi care sunt cuvintele care trebuie eliminate din gândire, pentru a elimina stresul şi anxietatea. Prof. Ciurea propune folosirea modelului german 8+8+8. Iată ce înseamnă acesta.
"Cum ne menţinem tinereţea acestui organ şi ce importanţă minunată are acest organ? Este o bijuterie, care ne e dată de către Dumnezeu, care are o parte făcută din factori genetici, moşteniţi de la părinţi, şi o parte care vine din activitatea zilnică.
Cele două părţi se adună în această bijuterie. Creierul nostru este cel care asimilează datele de afară, prelucrează totul, decide totul, gândeşte. Cu ajutorul creierului, noi putem vorbi, gândi, să parlamentăm, să mergem înainte. Întrebarea este cum putem menţine această bijuterie în funcţiune. De noi depinde. Să ne trezim dimineaţă, să avem un aer curat cât mai curat când deschidem ferestrele, să bem apă plată cât mai multă, ca să curăţăm organismul, să facem înviorarea de dimineaţă. Un japonez a spus "mă mişc, deci exist". Şi să ne comportăm cât mai civilizat, atât în circulaţie, cât şi în casă.
După care, e nevoie de o alimentaţie corespunzătoare, nu supraîncărcată cu glucide, cu grăsimi, cu multă carne. Este nevoie de o activitate germană, 8+8+8. Adică opt ore de activitate, opt ore de administraţie, opt ore de odihnă. Şi atunci şi creierul nostru se relaxează", a declarat prof. Alexandru Vlad Ciurea la Digi24. Citește mai departe>>
- Image by jcomp on Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu