Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își asumă răspunderea pe modificarea prevederilor din OUG 114, din domeniul energetic, financiar-bancar, comunicații și fonduri private de pensii.
„Când am primit votul de învestitură, ne-am angajat să corectăm OUG 114, care a generat efcte nocive în foarte multe domenii din economia românească, și, de asemenea, în societate. Proiectul de lege stipulează corectarea prevederilor vizate de domeniul energetic, financiar-bancar, domeniul comunicațiilor, fondurilor private de pensii. De asemenea, cuprinde o serie de măsuri exact cum cuprindea și OUG 114, în mai multe domenii de ativitate, de la chestiuni legate de sporuri, până la diferite tipuri de reglementări privitor la cehltuielile care se efectuează în bugetul de stat, la momentul OUG 114 privitor la bugetul pe 2019 în legea pe care noi am propus-o Parlamentului, privitor la 2020", a afirmat, luni, premierul Orban, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
În domeniul Energiei, Guvernul se angajează să reglementeze situația consumatorului vulnerabil.
„Să vă spun pe scurt privitor la Energie: Se știe că după ce România a trecut la liberalizarea energiei electrice și gazului, OUG 114 a revenit la prețul reglementat pentru cosnumatorii vulnerabili, captivi, casnici, impunându-se producătorilor un preț de vânzare ca și producător, atât pentru energie electrică, cât și pentru gazul natural. Revenirea la o piață liberă în domeniul energiei și al gazului, nu se va produce imediat, de la 1 ianuarie, ci cu o perioadă de tranziție, care să permită revenirea la fixarea prețurilor pe piață și să ne permită timpul, ca Guvern să aprobăm reglementarea referitoare la cosnumatorul vulnerabil. E o prblemă care grevează de mult timp și pe care niciun Guvern nu a rezolvat-o. De exemplu, de prețul la gaz și energie nu benficiază doar categoriile vvulnerabile, cei cu venituri mici, ci toți cetățenii. Ceea ce ne dorim este să direcționăm resursele către cetățenii români care au nevoie de sprijin din cauza venituriolor mici pe care le încasează. În perioada de tranziție până la revenirea fixării prețurilor, ne-am asumat răspunderea să venim cu legislația care să reglementeze situația consumatorului vulnerabil", a explicat, potrivit Mediafax, Ludovic Orban.
Totodată, a fost eliminată taxa de 2% pentru companiile din Energie.
„De asemenea, am desființat taxa de 2% care era pusă pentru companiile din Energie și care a generat efecte extrem de negative”, a adăugat premierul.
Referitor la pilonul II de pensii, Executivul abrogă prevederile ce obligă administratorii fondurilor să-și majoreze capitalul social.
„Evident că și în domeniul comunicațiilor și cel financiar-bancar am abrogat prevederile care au afectat negativ piețele și companiile", a completat liberalul.
Prim-ministrul a prezentat amendamentele adoptate. Executivul a fost de acord cu acordarea sporului de condiții vătămătoare, în continuare.
Un alt amendament se referă la sumele acordate medicilor veterinari.
El a mai spus că Guvernul a introdus în proiectul de lege interdicția de a cumula salariul obținut într-o instituție publică cu pensia care e acordată tot de sistemul public sau de alte forme de pensii.
Orban a prezentat un amendament referitor la excepțiile de la această prevedere.
„Sigur, aici am acceptat amendamente ca să arătăm că nu suntem lipsiți de realism. Am acceptat un amendament privitor la anumite excepții pe care o să le facem, în învățământul preuniversitar, în special cadrul rural, nu există cadre didactice, iar în cazul în care am interzice ca acești profesori pensionari să nu mai preda copiilor, practic am putea lăsa multe clase fără profesori. Deci, am acceptat această excepție", a completat el.
De asemenea, o altă excepție se referă la asistenții personali ai persoanelor cu dizabișități. „Sunt situații în care membrii ai familiei cu pensionare pe limită de vârstă, se ocupă de mebrii ai familiei, și am putea lăsa persoane cu dizabiltăți fără asistenți personal", a argumentat acesta.
„Am acceptat excepții pentru unele companii, precum CFR Marfă. Există mulți angajați care se ocupă de angajarea traficului care sunt și pensionari, care sunt angajați prin cumul și din cauza salariilor mici nu a existat posibilitatea angajării decât pentru personal cumulat", a mai spus Orban.
Totodată, s-a introdus în lege ca de la 1 ianuarie să înceteze toate detașările din mediul privat în mediul public, mai notează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News