Cum ne putem apăra de o dictatură

srs_edit2
srs_edit2

Ieri am aratat de ce exista conditii favorabile, interne si externe, pentru ca Presedintele Traian Basescu sa transforme regimul autocratic in dictatura. O dictatura din care toata lumea, cu exceptia dictatorului, va avea de pierdut. Pana acolo mai e un singur pas. De exemplu, amanarea prin comasare a alegerilor locale. Ceea ce inseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca, ignorand cu desavarsire vointa cetatenilor care au dat un mandat primarilor, consilierilor si presedintilor consiliilor judetene, strict limitat la 4 ani, prin asumarea raspunderii, regimul, in mod artificial, le prelungeste statutul. Evident, profitand de criza care se anunta, Basescu poate institui oricare dintre starile exceptionale prevazute in Constitutie, isi poate atribui puteri sporite si poate suprima drepturi si libertati. De toate acestea ne putem apara. Fara varsare de sange.

Este adevarat ca, in ultimii cativa ani, practic sub regimul Basescu, ponderea capitalului romanesc a scazut de 3 ori. Pentru ca acest regim a dus, practic, la o politica antinationala. Din motive asupra carora voi insista altadata. In aceste conditii, capitalul autohton, mai nou lovit naprasnic si de criza economica si de reaua guvernare, nu are capacitatea de a-si mobiliza suficiente resurse pentru a se opune, in mod eficient, instaurarii dictaturii. Nici partidele din opozitie nu o pot face, atat timp cat, printr-o inginerie parlamentara si cu complicitatea UDMR, au fost construite majoritati in Senat si in Camera Deputatilor, care nu mai au absolut nicio legatura cu ceea ce doreste electoratul. Electoratul ii mai da puterii doar 8 procente de incredere si, cu toate acestea, cei care, in realitate, sunt in minoritate conduc detasat, impun ce legi vor si conduc prin dictat. Caci ce altceva decat opere de dictat sunt ordonantele de urgenta, asumarile de raspundere ori trecerea unor acte normative prin asumare tacita? Iar operele de dictat sunt tipice nu democratiei, ci dictaturii.

In momentul in care Guvernul Boc, la ordinul Presedintelui Traian Basescu, va incerca sa forteze nota, pentru a modifica, in mod nedemocratic si neconstitutional, calendarul alegerilor ori legislatiei electorale, parlamentarii opozitiei nu se mai pot margini la obisnuitele proteste. Si nici nu pot face iar si iar apel la o Curte Constitutionala, unde Traian Basescu are majoritatea. Ei trebuie sa procedeze altfel. Radical si atipic. Probabil ca singura solutie care poate fi eficienta, starnind suficient de intense reactii interne si externe, este declararea grevei parlamentare. Boicotarea totala a Parlamentului. Neasumarea niciunui act care sa decurga din incalcarile grave ale democratiei si Constitutiei, de care se va face vinovata asa-zisa majoritate. Dar ajunge? Evident, nu.

Cetatenii Romaniei trebuie sa inteleaga ca oamenii politici ai opozitiei nu sunt cu necesitate mult mai buni, mult mai onesti, mult mai inteligenti decat cei ai puterii. Alternanta la guvernare nu este necesara atat pentru ca unii sunt rai si altii sunt buni timp de un ciclu electoral, pentru ca, apoi, situatia sa se inverseze si pentru ca pur si simplu perpetuarea unora la putere aduce cu sine autoritarism, dictatura si, practic, esecul statului democratic, prin distrugerea drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Citește mai multe pe Corect News

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel