Cei peste 1.000 de protestatari din Piața Universității au încercat, marți seara, să se îndrepte în coloană spre Piața Unirii. Manifestanții au fost blocați de un cordon de jandarmi la care erau atașați și doi negociatori. Un bărbat, înfuriat că persoanele nu aveau voie să se îndrepte nici măcar spre gura de metrou, s-a certat cu forțele de ordine.
În Piața Universității, grupuri de protestatari au organizat ateliere în stilul celor de peste ocean, din timpul manifestațiilor Ocuppy Wall Street. Într-unul dintre acestea, un bărbat blond vorbește răgușit despre cum ar trebui să se poarte protestatarii în raport cu reprezentanții forțelor de ordine și cu negociatorii. Aceștia din urmă au și apărut puține ore mai târziu, când mai mulți manifestanți au vrut să părăsească zona Universității cu direcția Piața Unirii. Prezența lor nu a ajutat foarte mult, ba chiar l-a inflamat pe un bărbat care țipa că a fost împușcat la revoluție pentru a sfârși ”condus de târfe”.
Protestatar: Ce-s ăștia, guvernanții ăștia? ... Ce să mă calmez dom'le că m-au împușcat ăia la revoluție. Vrei să-și arăt acte? Uite, îți arăt!
Negociator: Am avut și eu unchi care a fost împușcat la revoluție.
Protestatar: Și, ce-a făcut? V-a adus pe voi pe banii noștri, nu? Să ne omorâți. Trageți fraților! Omorâți-ne, na!”
Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat, miercuri, în Piața Universității din Capitală, pentru a patra zi consecutiv, împotriva exploatărilor prin cianurare a minereurilor auro-arginitifere din Roșia Montană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News