Cum păstrezi corect verdețurile pentru iarnă. Patru metode eficiente

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Dacă vrei să te bucuri de vitaminele și gustul pe care îl dau verdețurile mâncării și iarna, trebuie să știi cum să le păstrezi.

Cum păstrezi corect verdețurile pentru iarnă

Dacă îți dorești să pui buchețelele întregi, atunci trebuie să alegi și să speli verdeața, apoi să o împarți în pachete mici. Dacă pui prea multe fire în aceeași pungă se pierde din aromă atunci când o desfaci, scrie gastropedia.ro.

Există și o altă variantă de congelare. Se spală și se toacă mărunt totul, apoi se îndeasă verdeața în acele forme pentru cuburile de gheață. Se toarnă apă cât să stabilizeze totul și se dă la congelator. Apoi, se scot cuburile și se pun și ele în pungi. 

Poți folosi și metoda păstrării la borcan, cu sare. După ce speli bine frunzele, le tai în bucăți mari și alternezi straturile de verdeață cu cele de sare. Trebuie să fie o sare grunjoasă.

O altă metodă de conservare este cea prin uscare. La fel ca cele menționate anterior, poate fi folosită și pentru alte tipuri de verdeață, precum frunzele de țelină sau tarhonul. Când lași frunzele la uscat, trebuie să ai grijă să fie ținute într-un mediu în care nu intră praful. Dacă nu ai unde să le întinzi corespunzător, poți folosi și un sac de cartofi, vânturând periodic conținutul lui. După ce s-au uscat verdețurile, le poți păstra în pungi de hârtie, în borcane de sticlă sau chiar în cutii de metal. Îndiferent ce variantă alegi, cu siguranță te vei bucura de aromele deosebite pe tot parcursul anului.

Cum păstrezi roşiile, peste iarnă, fără să le fierbi

Spală roşiile într-o soluţie de 1:3 de oţet cu apă. Înlătură-le toate codiţele şi orice parte afectată. Taie roşiile mari în sferturi, roşiile medii în jumătăţi, iar roşiile mici le poţi lăsa întregi, crestându-le însă, pentru a permite dilatarea apei din ele, potrivit retetepractice.ro.

Aşează roşiile pe o tavă, cât mai răspândite una faţă de cealaltă, şi dă-le la congelator pentru 10-20 minute, în funcţie de temperatura pe care o ai setată pentru funcţia de congelare. După ce timpul s-a scurs, scoate roşiile şi depozitează-le în pungi sau în caserole cu capac, închise ermetic. Dă recipientele la congelator până când vei dori să consumi roşiile.

Nu trebuie decât să le scoți de la congelator, dacă vrei să le consumi în anotimpul rece. Dezgheaţă-le şi adaugă-le în salată, în mâncărurile preferate şi chiar în ciorbe. Punându-le astfel la păstrare, vei putea să iei câte o jumătate de roşie sau câte o felie, în funcţie de modul în care le-ai depozitat peste iarnă, fără a decongela toată caserolă.

Cum păstrezi usturoiul pentru mult timp

După ce scoatem usturoiul din pământ, îl lăsăm să se usuce într-un loc aerisit și umbrit, timp de două săptămâni. În acest timp, cojile, mustățile și coada se vor usca foarte bine. După cele două săptămâni, îndepărtăm stratul superficial de coji de pe fiecare căpățână, suntgospodina.net.

Îndepărtăm de tot mustățile, cu o foarfecă de grădinărit, împreună cu aproape toată tulpina. Lăsăm doar 3 sau 4 cm din ea. Dacă observăm că unele căpățâni s-au crăpat, le vom utiliza în perioada următoare, în alimentație, întrucât acestea nu vor rezista toată iarna.

La locul de păstrare vom pune exclusiv căpățânile uscate complet. Pentru păstrarea usturoiului, putem folosi fie cutii de lemn, saci de pânză sau borcane, fie recipiente de plastic cu capac cu găurele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel