PSD nu va mai încheia protocoale de colaborare cu PRM, a anunţat, marţi, Victor Ponta, după şedinţa Biroului Permanent Naţional. El a reacţionat la un comunicat al PRM, semnat de vicepreşedintele Codrin Ştefănescu, în care se preciza că, până în vară, în fiecare judeţ, vor fi finalizate protocoalele de colaborare între cele două formaţiuni. Victor Ponta a fost tranşant, afirmând: „Eu sunt preşedintele PSD şi răspunsul meu este nu“.
PRM se arăta nemulțumit de constatarea că, în cel puţin 11 judeţe, colaborarea între PNL şi PDL funcţionează ”absolut admirabil”, după cum afirma Ştefănescu. Războiul Ponta-Vadim ar putea să urmărească două obiective. Prima țintă pentru declarația lui Victor Ponta o reprezintă Congresul UDMR, unde președintele PSD a fost mandatat să transmită un mesaj de colaborare. Astfel, se înlătură unul dintre argumentele udemeriștilor care merg cu PDL. A doua țintă este elctoratul PNL. Asocierea cu PSD a fost intens speculată de propaganda portocalie, care a încercat să acrediteze ideea că formațiunea liberală s-a deplasat spre Stânga. Corneliu Vadim Tudor este antipatizat de electoratul PNL chiar mai mult decât Ion Iliescu, pe care, de altfel, liberalii l-au și votat, în 2000, ca să blocheze ascensiunea liderului PRM spre cea mai înaltă funcție în stat. Ruptura cu Vadim îl va face dezirabil electoratului de dreapta pe Victor Ponta.
E drept că el riscă o avalanșă de injurii din partea lui Vadim Tudor, dar marja de manevră a acestuia este destul de limitată, după ce s-a implicat atât de mult în campania anti Băsescu. Vadim a atacat furibund mafia PDL, afacerile familiei Băsescu, plasamentele lor imobiliare șamd. Poziționarea lui Corneliu Vadim Tudor ca ”singur împotriva tuturor”, care se ceartă atât cu Băsescu, cât și cu Ponta, ar aduce PRM votanți dezamăgiți de sistemul politic, în general. Adică acel electorat pe care îl caută și partidul lui Dan Diaconescu. În cazul în care aceste formațiuni se ”canibalizează” reciproc, ajungând amândouă sub pragul electoral, voturile se redistribuie către câștigători, deci USL ar fi favorizat.
O trecere a lui Vadim în barca lui Băsescu ar fi marea victorie a Opoziției în războiul declarațiilor, pentru că ar ostiliza electoratul de dreapta, lăsând PDL doar cu votanții din rural sau din zona urbană arondată OTV. Iar acest electorat, lovit de criza economică, e tot mai puțin dispus să recompenseze show-ul mediatic generat de Vadim sau Băsescu. Probabil, PDL va respinge din acest motiv orice apropiere inițiată de PRM. Pe de altă parte, Vadim își va juca atu-urile în campania electorală, așa cum a făcut în 2004. Atunci, între cele două tururi, a înclinat balanța în favoarea lui Băsescu, nu prin laude ci prin atacarea furibundă a lui Năstase, pe care l-a ”demascat” ca fiind pedofil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News