Cum poți mânca ciocolată fără să te îngrași

Ciocolata are multe beneficii pentru organism. Drept urmare, jurnalista A3 Andreea Sava ne oferă câteva indicii care ne ajută să mâncăm ciocolată fără să ne îngrășăm, dar și să ne protejăm sănătatea.

1. Să aibă conținut cât mai mare de cacao.

Peste 70%. Ciocolată neagră, adică. Aceasta este cea mai “curată” ciocolată, ca să mă exprim plastic. Pe lângă faptul că are încărcătură glicemică mai mică, nu prea conține nici conservanți, pentru că trebuie să avem și asta în vedere.

Și aceasta, însă, trebuie consumată cu măsură. Câteva pătrățele sunt chiar benefice pentru sănătate și siluetă. Este foarte sățioasă, accelerează arderile, datorită teobrominei pe care o conține, plus multe vitamine și minerale necesare organismului. Atenție, însă, fiindcă și ciocolata neagră vine cu multe calorii, peste 500 la 100 g. Deci măsura este foarte importantă.

2. Citiți eticheta

Problema cu unele tipuri de ciocolată neagră și cu mai toate celelalte tipuri de ciocolată care conțin o proporție mult mai mică de cacao este că au foarte mult zahăr, conțin în loc de cacao mulți coloranți, untul de cacao, care intră în compoziția celei negre, este înlocuit cu margarină sau alte tipuri de grăsimi nesănătoase, plus mulți conservanți, adică E-uri. Iar problema cu această combinație, pe lângă faptul că este nesănătoasă, este că are o cantitate mare de calorii care, de această dată, sunt calorii goale.

Adică nu-ți prea aduc lucruri benefice iar organismul le va stoca sub formă de depuneri adipoase plus că, pentru arderea lor, acesta va consuma din nutrienții pe care-i are stocați, din moment ce nu-i primește odată cu produsul, ceea ce va duce la o creștere a apetitului.

Iar, în acest caz, îngrășarea nici măcar nu este cea mai mare problemă. Poți avea arderi bune și să rămâi slab(ă). Doar că, dacă nu faci mișcare deci nu ai o masă musculară care să se lupte mai bine cu aceste calorii goale, vei obține aspectul de “skinny fat”. Adică netonifiat, cu un strat de grăsime lăsată și afânată în loc de mușchi tonifiați.

3. Fii atent (ă) chiar și la produsele derivate

De genul ciocolată caldă, creme, topinguri etc. Adică să conțină o cantitate cât mai mare de cacao și cât mai puține E-uri. DA, există și cu zero E-uri! Trebuie doar să citiți. Adică să fiți consumatori informați. ANPC a făcut și o listă cu mărcile de ciocolată vândute pe piață și numărul de E-uri pe care-l conține fiecare. Nu trebuie decât să-ți pese de tine. Informația e la un click distanță.

4. Mănânc-o după antrenament

Presupunând că faci mișcare, deja este un pas important spre a putea mânca dulciuri fără să se vadă pe tine. După mișcare fizică intensă, organismul deja a consumat energia de scurtă durată, provenită din carbohidrați, și, teoretic, începe să ardă din depozitele de grăsimi. Deci, în principiu, va arde imediat și ce-i dai, în cazul de față ciocolată.

Dacă ții însă la munca ta și vrei rezultate cât mai bune, ar fi bine să nu-ți faci un obicei din asta, pentru că mult mai eficient este să-i dai organismului, după antrenament, proteine, ca să refacă și să mărească masa musculară, și nutrienți cu efect antiinflamator.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel