Cum poate fi grațiat Gică Popescu: Ce prevede legea

Gică Popescu
Gică Popescu

Reprezentanții echipei Dunărea Calafat, prima la care a activat Gică Popescu, au anunțat că vor iniția o cerere de grațiere a fostului căpitan al naționalei. Demersului au anunțat că i se alătură, pe lângă figuri marcante din sport, și politicieni importanți, precum Victor Ponta, Crin Antonescu sau Vasile Zgonea. Iată pașii care trebuie parcurși pentru ca un deținut să beneficieze de grațiere:

Grațierea se acordă de către președintele României, conform Legii nr.546 din 14 octombrie 2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii.

CAPITOLUL I - Dispoziţii generale

Art. 1. - Graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară.Art. 2. - Graţierea poate fi acordată individual, prin decret al Preşedintelui României, potrivit art. 94 lit. d) din Constituţia României, sau colectiv, de către Parlament, prin lege organică, conform art. 72 alin. (3) lit. g) din Constituţie.

CAPITOLUL II - Graţierea individuală

Art. 3. - Graţierea individuală se acordă la cerere sau din oficiu, numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.Art. 4. - Cererea de graţiere individuală, împreună cu actele anexate, se adresează Preşedintelui României şi poate fi făcută de:a) persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia;b) soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile ori copiii acestora, precum şi de aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate.Art. 5. - (1) Cererea de graţiere conţine în mod obligatoriu datele de identificare a persoanei condamnate şi pedeapsa pentru care se solicită graţierea.(2) La cererea de graţiere se anexează, în copie legalizată, hotărârea definitivă de condamnare, certificatul de cazier judiciar şi, după caz, acte de stare civilă, certificate medicale, rapoarte de anchetă socială şi alte acte pe care solicitantul le consideră necesare în susţinerea cererii sale.Art. 6. - (1) În vederea exercitării prerogativei de graţiere, Preşedintele României poate solicita, atunci când socoteşte necesar, avize consultative de la Ministerul Justiţiei, care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării.(2) De asemenea, atunci când consideră necesar, Preşedintele României poate solicita informaţii organelor administraţiei publice locale, conducătorului locului de detenţie, organelor judecătoreşti şi ale parchetelor, organelor de poliţie şi altor instituţii publice, precum şi comandantului unităţii, pentru condamnaţii militari.Art. 7. - Decretul de graţiere se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Art. 8. - Decretul de graţiere trebuie să conţină următoarele elemente:a) datele de identificare a persoanei condamnate: numele, prenumele, prenumele părinţilor, data şi locul naşterii;b) elementele de identificare a hotărârii judecătoreşti de condamnare;c) pedeapsa aplicată de instanţă, care face obiectul graţierii;d) modalitatea graţierii - totală sau parţială, indicându-se partea de pedeapsă graţiată, pentru graţierea parţială.Art. 9. - (1) Prin decret se pot graţia una sau mai multe pedepse.(2) Graţierea individuală se acordă numai pentru pedepse privative de libertate. Dispoziţiile prezentei legi privitoare la pedepse se aplică în mod corespunzător şi sancţiunilor cu închisoare contravenţională.(3) Nu pot fi graţiate pedepsele deja executate, pedepsele a căror executare nu a început din cauza sustragerii condamnatului de la executare, condamnările cu suspendarea executării pedepsei, pedepsele complementare şi cele accesorii.(4) Graţierea individuală nu are efect asupra laturii civile şi asupra măsurilor administrative pronunţate într-o cauză penală.Art. 10. - În situaţia respingerii cererii de graţiere, actul de respingere va fi comunicat persoanei care a introdus cererea, în termen de 30 de zile de la data adoptării deciziei de către Preşedintele României.Art. 11. - Graţierea individuală poate fi refuzată de către beneficiarul ei atunci când cererea a fost făcută de altă persoană. Această prevedere nu se aplică în cazul condamnatului minor.Vezi și: Dosarul Transferurilor: Cât ar urma să stea efectiv închiși cei 8 “grei”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel