Cinci turiști care se aflau pe traseu între Cabana Podragu și Vârful Moldoveanu au fost deposedați de rucsacuri.
Cinci cetățeni din Republica Moldova au venit în vacanță în România și au decis să facă un traseu în Munții Făgăraș, conform BizBrașov, care citează Ora de Sibiu.
Pe traseul dintre Cabana Podragu și Vârful Moldoveanu, aceștia s-au întâlnit cu un cioban. Apoi, din cauza greutății rucsacurilor, au decis să le lase într-un cort până ce aveau să ajungă pe vârful Moldoveanu și să se întoarcă. Problema a fost că, atunci când s-au întors, nu au mai găsit rucsacurile, iar acum îl bănuiesc pe ciobanul respectiv că le-ar fi furat rucsacurile.
„Ne-am oprit duminica seară la cabana Podragu, iar luni am continuat traseul spre Vârful Moldoveanu. Când am ajuns pe ultima creastă, ne-am decis să lăsăm rucsacurile în cort. Am lăsat în cort trei rucsacuri, iar pe celelalte două, cu lucruri mai importante le-am luat cu noi. Când am revenit la corturi, în jurul orei 15.15 mai era doar cortul și câteva lucruri inutile, rucsacurile dispăruseră”, a spus Dumitru.
„Când urcam spre Moldoveanu am întâlnit o turmă de oi și ciobanul acesteia ne-a cerut o țigară. Nu am avut să îi dăm dar am schimbat două vorbe cu el și ne-am văzut de drum. La întoarcere, ne-am întâlnit cu un turist care urca și el spre Moldoveanu și care ne-a spus că a văzut cortul. Și el a vorbit cu ciobanul aflat în zona cortului. Acesta i-a cerut ajutorul turistului străin să își găsească prietenul, alt cioban. Noi credem că ciobanul ar fi putut să le fure, dar nu suntem siguri. Doi dintre prieteni au rămas să strângă cortul și la întoarcere s-au întâlnit cu cei doi ciobani. Le-au spus că le-au fost furate rucsacurile, dar au zis că ei nu se ocupă cu așa ceva”, a mai spus bărbatul.
„Am sunat la salvamont și mi-au spus să sun la jandarmeria montană, iar cei de acolo ne-au zis să sunăm la poliție. Cei de la poliție mi-au zis că trebuie să mergem toți cinci la Curtea de Argeș să depunem plângere”, a mai povestit turistul din Republica Moldova.
Cazul demonstrează că este riscant, chiar și pe munte, acolo unde de obicei există foarte multă solidaritate, să lași nesupravegheate bagajele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu