Cum poți să-ți schimbi numele și prenumele. De ce acte ai nevoie

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Cum poți să-ți schimbi numele și prenumele. De ce acte ai nevoie. În cazul în care te-ai gândit să îți schimbi numele și prenumele, trebuie să știi în ce condiții o poți face și de ce acte ai nevoie.

Alegeri prezidentiale 2024

Când îți poți schimba numele și prenumele

Cum poți să-ți schimbi numele și prenumele. De ce acte ai nevoie. Pentru a-ți schimba numele şi prenumele, conform OG nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, aprobată prin Legea nr. 323/2003, sunt necesare motive temeinice precum:

- când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;

- când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obţină, făcând dovadă cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;

- când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte (de studii, livret militar, carte de muncă, etc);

- când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;

- când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi solicită să poarte un nume românesc;

- când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;

- când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor;

- când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;

- când soţii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite şi ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei; 

- când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţă pentru încuviinţarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;

- când prenumele purtat este specific sexului opus;

- când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;
alte asemenea cazuri temeinic justificate.

- când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;

- când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte să poarte numele dobândit la naştere;

- când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la naştere;

-când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ, dat în formă autentică;

-când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;

-când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoană în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopţie;

- când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei.

Acte necesare pentru schimbarea numelui şi a prenumelui

Cum poți să-ți schimbi numele și prenumele. De ce acte ai nevoie. Se depune o cerere la serviciul public comunitar de evidentă a persoanelor, aflat în raza teritorială unde ai domiciliul. De asemenea, mai ai nevoie de următoarele acte:

- copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;

- un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an. Cererea se publică pe cheltuiala solicitantului;

- consimţământul, dat în formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;

- copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în situaţia în care părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copiilor lor minori, precum şi atunci când cererea de schimbare a numelui este făcută, pentru minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească, de către tutore;

- certificatele de cazier judiciar şi cazier fiscal ale solicitantului;

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel