Mergeți, de urgență, la spital, dacă ați revenit dintr-o zonă tropicală și aveți simptome de răceală sau gripă. Dr. Adrian Marinescu, semnal de alarmă după cazurile de malarie din România

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Dr. Adrian Marinescu a explicat cum prevenim infecția cu malarie. 

Medicul Adrian Marinescu, director medical al Spitalului Matei Balș din București, a explicat cum putem preveni să ne infectăm cu malarie.

"Nu este un lucru cu care ar trebui să glumim. Primul lucru pe care trebuie să-l fac atunci când planific o vacanță într-o zonă exotică este să merg la o consultație, la cabinetul de medicină a călătorului, unde se vor stabili pașii necesari.

În cazul malariei, nu vorbim, din păcate, despre un vaccin, ci despre profilaxie. 

Pe lângă malarie, sunt multe boli pe care le putem considera tropicale sau exotice. Dacă ne referim la malarie, în multe cazuri vorbim despre complicații și despre o formă prelungită.

În momentul în care diagnosticul nu este descoperit la timp și ne gândim că este o simplă răceală, s-ar putea ca acele complicații să ne pună viața în pericol", a declarat Adrian Marinescu la Antena 3 CNN.

Simptomele malariei

Medicul a menționat că simptomele malariei pot fi confundate cu cele ale unei răceli. Totuși, facă știm că ne-am întors recent dintr-o zonă tropicală, trebuie să ne prezentăm de urgență la medic. 

"În momentul în care am venit de puțină vreme dintr-o zonă tropicală sau subtropicală și am o simptomatologie acută, care poate să semene cu o răceală sau cu o gripă, evident că voi merge la un consult, la cel mai apropiat spital de boli infecțioase.

Putem vorbi despre malarie sau despre o boală care poate să fie similară. Profilaxia și partea de prevenție trebuie să fie respectate înainte de plecarea în vacanță, este foarte important", a mai spus medicul Adrian Marinescu.

VEZI ȘI: Nouă cazuri de malarie înregistrate în România. Avertismentul ministrului Rafila: Simptomele pot fi confundate cu o infecție virală. Tratamentul e complicat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel