Află în articol cum se acordă ziua liberă pentru însoțirea copilului la vaccinare.
Vaccinarea copiilor cu vârste între cinci și 11 ani începe în România miercuri, 26 ianuarie. Aceștia vor avea 2 zile de scutire de la grădiniță sau școală, adică pentru fiecare zi a administrării vaccinului, dacă se imunizează în cursul săptămânii. În plus, au dreptul la o zi liberă și părinții, pentru a-i însoți pe copii la vaccinarea anti-COVID.
Astfel, părinții care își însoțesc copiii cu vârste între cinci și 18 ani primesc de la angajator o zi liberă plătită. Toate aceste prevederi se regăsesc în Legea 221/2021, în vigoare din 29 iulie 2021, potrivit avocatnet.ro. Angajatorul nu îți poate refuza această cerere, iar liberul trebuie să coincidă cu ziua în care are loc administrarea vaccinului. În plus, doar un părinte poate face această cerere.
Ziua liberă pentru vaccinarea copilului se acordă pe baza adeverinței de vaccinare a micuțului. În plus, veți avea nevoie și de declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea la efectuarea vaccinului copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a tânărului cu dizabilități de până în 26 de ani.
În cazul familiilor monoparentale, în declarația pe propria răspundere se va menționa faptul că părintele se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei (necăsătorit/ă, văduv/ă ș.a.m.d.).
Această zi liberă nu îți va afecta calendarul celorlalte zile de odihnă și nici concediu anual prevăzut de lege, dar ești obligat să îți informezi din timp angajatorul la ce dată vei avea nevoie de această zi liberă pentru a merge să-ți vaccinezi copilul.
"Am dat startul programărilor pentru vaccinarea celor mici! În mai puţin de 24 de ore au fost validate 981 de programări în platforma RoVaccinare, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani.", a scris Andrei Baciu pe pagina de Facebook.
"Prima tranșă de vaccin anti-Covid pentru această categorie de vârstă va ajunge în țara noastră zilele următoare, iar cei care vor să își programeze copiii trebuie să caute în platformă semnul ”P_PED”.
Sunt 219 astfel de cabinete destinate vaccinării celor mici, unde puteți merge chiar dacă nu v-ați înregistrat înainte pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro.", a precizat Andrei Baciu pe data de 14 ianuarie. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu