Cum răspunde Casa Regală atacului lansat de Băsescu

rege mihai regina sofia
rege mihai regina sofia

Casa Regală a României a dat ieri un singur comunicat de presă. Mulţi se aşteptau la o reacţie dură faţă de atacul lansat de preşedintele Băsescu la adresa MS Regele Mihai, în noaptea precedentă. În cursul dimineţii, ASR Prinţul Radu publicase pe blogul personal, fără comentarii, o scrisoare a preşedintelui Truman adresată MS Regele. În a doua parte a zilei, s-a publicat următorul comunicat:

”Principesa Margareta si Principele Radu la aniversarea a 130 de ani de relatii diplomatice dintre Romania si Spania

Joi, 23 iunie 2011, Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu ai Romaniei au luat parte, la Muzeul National de Istorie a Romaniei, la expozitia “Romania – Spania. 130 de ani de relatii diplomatice”, in care se regasesc documente, imagini, obiecte privind relatiile diplomatice romano-spaniole, dar şi palierul legaturilor culturale, economice şi sociale dintre cele doua state precum si legaturile dintre Familia Regala a Romaniei si Familia Regala a Spaniei. Alaturi de ambasadorul Spaniei, Excelenta Sa domnul Estanislao de Grandes Pascual si de membrii Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti, au fost prezenti reprezentanti ai Ministerului de Externe , ai muzeului, ai societatii civile si ai presei”.

Deși este un comunicat standard, așa cum se emit de fiecare dată când familia Regală are angajamente oficiale, mesajul devine important în contextul confruntării lansate în societatea românească de declarațiile președintelui. Casa Regală a Spaniei are nu doar relații de rudenie, ci și de prietenie cu Casa Regală a României. MS Regina Sofia a fost invitată de onoare la nunta de diamant a lui Mihai I, iar suveranul Spaniei a avut un rol cheie în procesul trecerii țării sale de la dictatură la democrație, ceea ce s-ar putea întâmpla și în România, unde soluția monarhică ar putea fi luată în calcul dacă regimul autoritarian al lui Traian Băsescu se va prăbuși cu o criză economică și socială devastatoare.

Prestigiul de care se bucură reprezentanții Casei Regale în Europa  contrastează cu indiferența cu care sunt tratați reprezentanții regimului Băsescu, care și-a ostilizat monarhiile constituționale prin gesturi tipic dâmbovițene. După ce Băsescu a devenit cumătru cu Paul Lambrino, prințul Charles a amânat mai bine de un an o întâlnire cu șeful statului, iar MS Regina Elisabeta nu l-a primit la Palatul Buckingham.

Citeşte şi:

Prinţul Radu pe blog: Cuvintele lui Harry Truman despre regele Mihai

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel