EXCLUSIV  Cum reacţionează SRI în cazul unor ameninţări cu bombă în România. Pedepsele pe care le riscă cei care transmit alarme false

Facebook SRI - Serviciul Român de Informaţii
Facebook SRI - Serviciul Român de Informaţii

I-am întrebat pe cei de la Serviciul Român de Informaţii cum se acţionează în cazul transmiterii unor ameninţări cu bombă, dar şi care sunt pedepsele pentru cei care transmit alarme false. 

"În cazul ameninţărilor cu bombă care vizează obiective protejate, sedii de instituţii sau alte locuri publice (aeroporturi, gări, pieţe aglomerate etc.), realizate fie prin intermediul SNUAU 112, fie utilizându-se alte canale de comunicare, SRI - în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului - derulează măsurile care se impun, potrivit atribuţiilor legale:

- se stabilește veridicitatea ameninţării;

- se identifică apelantul/apelanţii;

- se implementează măsurile destinate eliminării ameninţării, respectiv: se execută controlul pirotehnic  de către echipele specializate pentru identificarea dispozitivului exploziv şi neutralizarea acestuia și, dacă se impune, sunt dislocate forţe pentru riposta imediată", a transmis SRI într-un răspuns exclusiv pentru DC NEWS.

Ce riscuri sunt în caz de alarmă falsă şi ce pedepse riscă cei care fac asta

"În derularea acestor măsuri, SRI cooperează cu STS şi MAI. Consecințele și posibilele riscuri ce derivă din alarmarea falsă a forțelor SRI pot fi :

-consumul de resurse (tehnice și umane);

-testarea vitezei de reacție precum și a modului de lucru al autorităților în astfel de situații;

-afectarea timpului de reacție al autorităților prin mai multe alarmări false concomitente", mai arată SRI.

În acest context, am vrut să ştim şi ce pedepse riscă cei care transmit alarme false. 

"Menționăm că potrivit art. 32 din OUG 34/2008, actualizată, constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a) apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii.  Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii;

a^1) efectuarea de comunicaţii abuzive către Serviciul de urgenţă 112, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii;

b) alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din OG nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

De asemenea precizăm că responsabilitatea preluării apelurilor privind ameninţările la adresa siguranţei  naţionale şi ordinii publice (inclusiv ameninţările cu bombă) revine Serviciului de Urgenţă 112, gestionat de către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU). Administratorul SNUAU 112 este Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS)", a concluzionat SRI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel