EXCLUSIV  Cum recunoaștem anti-monarhiștii sub acoperire de regaliști

Dăm la o parte idioții utili, cum îi numea Brejnev pe activiștii cauzelor altora, care fac servicii adevăraților manipulatori din neștiință, îngâmfare, sau după ce judecata le-a fost anulată de emoție, rațiunea de simțire.

Nu punem în discuție interesații, care îl folosesc pe Rege, viu sau mort, pentru scopurile lor personale. Liderii politici care ieri îl aruncau în cursa pentru președinție, ca să le treacă partidul de 5%, lăcrămoșii de serviciu, azi, care își schimbă discursul după sondaje, fiindcă oricum nu fac nimic pentru monarhie, ei caută doar voturi. Aceștia sunt ușor de identificat.

Gândiți-vă că monarhia era plasată a doua pe lista pericolelor externe, după hegemonul de la Răsărit, în catalogul de temeri al conducerii comuniste, înainte de 1989. Și pe locul întâi, pentru liderii post-comuniști, după 1989. Era normal ca Puterea să folosească, pe lângă propaganda oficială, sau oficioasă, tip România Mare, și agenți pe care azi i-am numi influenceri. Firește, nu avea sens ca ei să acționeze de pe poziția de apărători ai republicii, ci de pe poziția de apărători ai Regalității. Întrebarea la care nu am răspuns este căror comandamente răspund în prezent acești comentatori? Au rămas ca soldatul japonez, pe insula războiului dus de Securitate cu Regele, mult după ce Securitatea a ieșit la pensie? Sunt și ei niște fraieri utili altor cauze? Sunt manevrați de umori personale? Multe explicații sunt posibile. 

Însă, cele cinci linii directoare pe care le respectă ca la un consemn pot fi identificate cu ușurință:

-centrarea discursului pe Rege: ocultând Casa Regală, monarhia este redusă la un om, nu se propagă conceptul de edificiu instituțional. Oricât a lăudat omul, ca să-și capete "legitimația" de monarhist, anti-monarhistul știa că, mai devreme sau mai târziu, Regele va muri, deci nu va mai reprezenta un pericol pentru stăpânire.

-invocarea șansei pierdute: nimic nu se mai poate face, era o șansă în 90, 92, 96 etc. dar s-a pierdut. Iar oamenii sunt mai greu de atras în lupta pentru cauze pierdute.

-exagerarea pretențiilor: Adunare constituantă, revenirea la situația din 47, prin constatarea caracterului ilegitim al republicii sunt solicitări care discreditează monarhia și pe monarhiști, coborâți la nivelul fantasmelor de pe banca chibiților din Cișmigiu.

-contestarea succesiunii dinastice : problema succesiunii este tratată în regim prezidențial. În anii 90 era contestată principesa Margareta pe temeiul Legii salice, apoi a fost găsit un pretendent din interiorul familiei biologice a Regelui, acum este opusă, în stil de telenovelă, tema charismaticului prinț Nicolae. Foarte probabil, dacă acesta ar deveni, la o vârstă fragedă, șeful Casei Regale, atacul la persoană ar continua cu o vânătoare a abaterilor sale de comportament, "dezvăluite" în presa tabloidă.

- atacarea marelui public: sub pretextul atacării dușmanilor istorici ai regalității, este ostilizat publicul favorabil acestora. Revenirea obsedantă la momentele 90/91, mult după reconcilierea istorică dintre Mihai și Iliescu, nu este doar o impietate față de memoria Regelui, care a acceptat-o, ci și o cale de a menține pe poziții de beligeranță actorii sociali și politici din acei ani. Anulând tocmai rolul principal al monarhiei, acela de a elimina cel puțin un focar de conflict, dacă nu de a aduce pacea după războiul civil fără arme purtat de români în ultimele decenii.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News