În cadrul emisiunii Ultrapsihologie, de pe DC News și DC News TV, realizatorul emisiunii, Ramona A. Dumitru, și psihologul Radu Leca au vorbit despre cum se simte un om atunci când partenerul său manifestă un comportament terorizant sau abuziv.
Radu Leca a explicat ce înseamnă comportamentul terorizant sau abuziv. Potrivit acestuia, deși partenerul ar putea încerca să se comporte bine pentru o perioadă, acest efort este de obicei temporar, deoarece a fi amabil constant necesită multă energie, iar fără iubire, acest efort devine obositor și nesustenabil.
„Cum te simți atunci când partenerul tău manifestă un comportament terorizant sau abuziv în relația de cuplu?”, a întrebat Ramona A. Dumitru.
„Trebuie mai întâi să definești ce înseamnă comportamentul terorizant sau abuziv.
Partenerul poate avea o zi bună, zece zile proaste. Tu te aștepți ca, la un moment dat, zilele bune să se înmulțească. Ele se vor înmulți. Când? Când îi prezinți situația în felul următor: „Dragule, tu ai niște zile bune într-un an, le numărăm pe degete. Într-o lună ai cam două, trei zile bune, în rest te porți îngrozitor, urli și faci lucruri rele. Ce ai de gând să faci cu viață ta, dar cu viață noastră?"
Răspunsurile vor fi unele foarte grele, nu se pot comunica într-o emisiune. Când îi spui asta, o perioadă, se va purta bine, teatral. Ulterior, se va plictisi pentru că să te porți bine cu un om reprezintă o cedare foarte mare de energie. Când te porți bine cu un om, toată energia ta se duce către omul ăla. Dacă nu-l iubești, obosești.”, a spus Radu Leca
Potrivit psihologului Radu Leca, teroarea într-o relație abuzivă se manifestă pe multiple planuri. Partenerul își umilește și domină partenera, făcând remarci degradante despre capacitatea ei de a înțelege sau de a avea nevoie de ceva.
„Teroarea se manifestă în mai multe direcții simultan.
Direcția: „N-ai nevoie de nimic, ești prea proastă ca să ai, oricum nu înțelegi nimic”, „La ce îți trebuie ție cărți, poți să gândești tu?", „Iar ți-ai luat o carte, ce faci cu ea?”, „Să văd un film cu tine? Păi înțelegi tu?"
Umilință maximă, dominare maximă, se poartă oribil.
„Mergem să luăm și noi o hăinuță împreună? Am văzut o fustă frumoasă, mi-ar face plăcere să mergem împreună să o cumpăr!", „La ce ai nevoie de fuste când ai 15.000 de fuste? N-ai nevoie, stai liniștită! Știu eu bine ce e bine pentru tine!".
Avem de-a face cu o manifestare și în direcția a tot ceea ce înseamnă cursuri.
„Ce faci?", „Învăț", „Înveți? Pentru ce?", „Păi m-am înscris la un curs.", „Tu? La ce îți trebuie? Nu ești bună de așa ceva!".
„Asta este teroarea în diferite forme. În interiorul familiei există teroarea fizică, abuzul psiho-emoțional, modul diabolic de a produce un scenariu. Te simți îngrozitor.", a spus Radu Leca la emisiunea Ultrapsihologie, de pe DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu