Un nou raport de sănătate publică din Marea Britanie arată că vaparea este eficientă pentru a-i face pe fumătorii de țigări clasice să renunțe la ele. Asta va duce, în timp, la reducerea semnificativă a riscurilor pentru sănătate pe care le presupune fumatul.
Cel de-al șaptelea raport dintr-o serie de analize independente comandate de Public Health England (PHE), care este echivalentul britanic al Centrului american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), a fost publicat la sfârșitul lunii trecute (link direct raport), scrie dcmedical.ro.
Cum fumatul clasic rămâne principala cauză pentru deces și ani de viață pierduți cu o sănătate precară, atât în Anglia, cât și peste tot în lume, raportul evidențiază, chiar de la început, că produsele de vapat cu nicotină ar putea juca un rol esențial în reducerea acestui risc pentru sănătatea oamenilor. Documentul aduce și date noi privind eficiența acestui tip de dispozitiv alternativ.
Profesorul John Newton, Director Health Improvement în cadrul PHE, spune că: „dovezile au fost clare de mai mult timp, arătând că, deși nu este lipsit de riscuri, vapatul este cu mult mai puțin dăunător decât fumatul. Celor care fumează, în special celor care au încercat până acum și alte metode, le recomandăm cu tărie să încerce vapatul și să renunțe la fumat (...).”
Raportul conține și o actualizare a dovezilor legate de impactul produselor de vapat asupra renunțării la fumat, examinate ultima dată în detaliu acum 3 ani, când erau însă combinate și cu țigările electronice și produsele din tutun încălzit. De data asta, însă, vapatul este analizat exclusiv.
În esență, datele din acest raport arată că din ce în ce mai mulți adulți renunță să mai aprindă țigara. Anglia are aproximativ 6-7 milioane de fumători de tutun în stil clasic, adică circa 13,8% din populația totală.
Totodată, aflăm și că numărul celor care vapează este mult mai scăzut decât al celor care aprind țigări, la toate grupurile de vârstă – în medie, de aproximativ 6%. Mai clar, asta înseamnă că în Anglia sunt aproximativ 2,7 milioane de vaperi adulți, de peste două ori mai puțini decât fumătorii clasici.
Interesant este însă faptul că din ce în ce mai mulți fumătorii renunță la țigările care ard și trec la vapat, în defavoarea altor metode. Conform datelor din raport, 27,2% dintre persoane au folosit un produs de vapat în încercarea de a renunța în ultimele 12 luni (în 2020).
Iar balanța înclină din ce în ce mai mult în favoarea dispozitivelor de vapat, din ce în ce mai mulți dintre cei care se lasă făcând-o cu ajutorul acestor dispozitive. Și cei care fumau și vapau în același timp, renunță rând pe rând.
Din 2012 încoace, proporția celor care vapează și fumează simultan a scăzut major din 2012 încoace, de la 74%, la 38%, adică aproape jumătate au renunțat la țigările care ard pentru că vapau. Mai mult, în cifre și mai exacte, peste 50.000 de fumători, care altfel n-ar fi făcut asta, au renunțat la fumat ajutorul unui produs de vapat, doar în 2017.
Ann McNeill, profesor în dependența de tutun în cadrul King’s College London, și autor principal al raportului, a declarat: „Raportul nostru (...) concluzionează că produsele de vapat nicotină sunt o metodă eficientă pentru a renunța cu succes la fumat. Ceea ce este îngrijorător este faptul că din ce în ce mai mulți fumători, în special cei care fac parte din grupuri defavorizate, consideră eronat că vapatul este la fel de nociv precum fumatul. Acest lucru nu este adevărat și conduce la scăderea numărului de fumători care încearcă vapatul.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu