Al 29-lea membru al Uniunii Europene

Eurodeputatul francez Yannick Jadot a declarat de curând în Parlamentul European că Uniunea Europeană s-a extins cu încă un stat membru, acesta fiind Gazprom. Domina sa a spus, textual : "Gazprom nu numai că este un Stat în Statul rus dar, din anumite puncte de vedere, se poate spune că este chiar al 29-lea stat al Uniunii Europene. Dacă analizăm doar câteva cifre vom vedea cât de adevărat este acest lucru. Schimburile comerciale ale UE au evidențiat doar la nivelul anului 2012 suma de 160 milioane euro pe care aceasta a plătit-o Gazpromului. Un astfel de flux anual direct și permanentizat de capital european ca cel existent în cazul Gazpromului nu există în nici un alt raport comercial al UE cu vreunul din statele ei membre" ( sursa : "Chronique : Apres l'Ukraine, assez tergiverse sur la transition energetique". Avril 2014 ).

Desigur, eurodeputatul francez exagerează dar nu fără un scop bine definit, acela al sublinierii urgenței pe care situația ucrainiană o impune procesului de tranziție energetică la nivelul Uniunii Europene.

Situația este, într-adevăr, critică și urgența se impune și deoarece așa numitul "Pachet energie-climă 2030" ce trebuia încă de anul trecut să aducă în discuție cadrul legislativ pentru viitorii cincisprezece ani se află încă în stadiul de "discuții" preliminare caracterizate printr-un extrem de puternic lobby al producătorilor de energie clasică. Ca urmare a acestei presiuni, propunerile Comisiei Europene de a atinge procentul de numai 27% al energiei regenerabile la nivelul anului 2030 este considerat a fi insuficient pentru o reducere semnificativă a dependenței de import. Mai mult, inconsistența propunerilor Comisiei apare și din faptul că respectivul Pachet nu abordează problema economisirii energiei prin eficientizarea utilizării ei. ( sursa : Conferința " Energie et geopolitique" Nice. Nov/2013).

Având în vedere situația de fapt, cum putem aprecia prezentul și viitorul enrgetic european ?

În primul rând, trebuie analizat modul și intensitatea de aplicare a sancțiunilor pe care UE le-a aplicat Rusiei. Afectează doar Rusia sau și UE ?

Uniunea Europeană are nevoie ( la nivelul anului 2014) de gaz rusesc pentru a acoperi cca 25 % din necesarul de consum, ceea ce reprezintă 40% din importul total de gaz. Exportul de gaz către UE reprezintă cca. 70% din producție Rusiei. Dependența este evident reciprocă, dar UE se află într-o situație mai favorabilă dacă avem în vedere că peste 9% din sursele bugetului Federației Ruse reprezintă exportul de hidrocarburi către UE care, deține și 45,1% din exporturile totale rusești, în timp ce exporturile rusești către UE reprezintă doar 7,3%.

Statistica pare, într-adevăr, favorabilă UE, dar în realitate ea nu poate argumenta o politică de înăsprire și prelungire a sancțiunilor deoarece, cel puțin pentru viitoarele 18 luni ( sursa: „ Assessing the EU 2030 Climate and Energy Targets." Ecofys 2014 ) UE nu are nicio posibilitate de acoperire din alte surse sau de economisire prin eficientizare, cantitatea de 25% de gaz, vitală continuării activității economice la nivel normal. În ritmul actual de dezvoltare a surselor de energie regenerabilă, deabia la nivelul anului 2029 acestea vor ajunge la o pondere de 45%, iar eficiența utilizării resurselor energetice va crește cu 40%. La aceste nivele se consideră că dependența față de importul de gaz poate fi neglijabilă.

Un studiu publicat la începutul lunii aprilie a.c de către "Institut du developpement durable et des relationes internationales" din Franța a analizat impactul economic al exploatării gazelor de șist în SUA pentru a putea aprecia măsura în care această resursă ar fi benefică în reducerea dependenței energetice a UE. Concluziile nu sunt entuziasmante. Astfel, după un start bun, producția americană începe să aibă dificultăți cu efect pe termen lung datorită inconsecvenței ritmului de extragere pe perimetre periferice și a creșterii costurilor de transport și lichefiere. Se consideră că exploatarea este rentabilă doar în perioade de "criză economică sau geopolitică". La nivelul periodei 2012-2035, în condițiile creșterii extragerii cu 1,4% anual, ponderea gazelor de sișt nu va contribui la PIB-ul întregii perioade decât cu 0,5%. Studiul arată că Europa nu are și nu va avea în viitorii ani capacitatea financiară de a extrage gazul de șist la nivelul practicat în SUA iar explorarea geologică are încă multe etape de parcurs. Astfel, se estimează că ponderea gazului de sișt se va localiza între 3-10% din consumul total energetic la nivelul orizontului 2030-2035, ceea ce nu va rezolva problema dependenței de import.

Întârzierea ( unele personalități politice occidentale o consideră criminală; vezi discursul din 9 aprilie a.c al premierului Matteo Renzi ), pe care politica energetică a UE o are în realizarea obiectivului tranziției energetice pune UE într-o situație critică și de inferioritate față de Rusia. Practic, obiectivele economice de stabilizare și relansare economică, în paralel cu programele de natură socială și de creștere a competitivității nu pot fi antamate fără importul de gaz rusesc, cel puțin până la orizontul anului 2016.

Rezolvarea nu poate fi decât politică dar politica poate costa mai mult decât barilul de petrol sau mia de metri cubi de gaz. Iată de ce mă tem că gazul rusesc nu se va mai vinde pe dolari sau euro ci pe concesii politice

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News