Prezența premierului maghiar Viktor Orban era anunțată la meciul din județul Covasna de ieri, dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și Dinamo București, meci contând pentru etapa 3-a a Superligii.
Orban nu a mai participat la meci. Potrivit Antena 3 CNN, prezența mare a fanilor lui Dinamo și posibile incidente, l-au făcut pe Orban să fie mai precaut.
Cert e că aceasta e pentru prima dată în ultimii doi ani când Viktor Orban nu participă la un meci de fotbal în așa-zisul ținut secuiesc. Orban își făcuse un obicei ca după fiecare discurs de la Băile Tușnad să participe la un meci de fotbal în România.
Doar că de data aceasta sorții au făcut ca la Sfântu Gheorghe să se deplaseze Dinamo București, formație a cărei galerie e cunoscută pentru ultranaționalism și poziții radicale.
În ciuda măsurilor draconice de securitate, dinamoviștii au fost ieri prezenți în număr mare la Sfântu Gheorghe, fluturând însemnele clubului din Ștefan cel Mare și tricolorul românesc. După meci oficialii lui Sepsi au acuzat faptul că galeria lui Dinamo a intonat scandări și cântece xenofobe pe tot parcursul întâlnirii fără ca arbitrii să întrerupă partida.
Meciul s-a încheiat în cele din urmă la egalitate, 1-1.
Vorbind de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, Viktor Orban a declarat la Băile Tușnad că Rusia este țară „hiper-raţională”.
Mai mult, Orban a avansat inclusiv teza promovată intens de Rusia cu privire la destrămarea Occidentului. Această teză nu este nouă, e o teză pe care și propaganda sovietică a utilizat-o intens. Deși, așa cum ne-a arătat istoria, nu Occidentul a fost cel care s-a destrămat, ci tocmai Uniunea Sovietică, înfrântă de Occident în Războiul Rece.
„Războiul a mai scos la iveală încă un lucru, încă un fapt. Occidentul este pe cale de destrămare (...) Felul în care reacţionează, se comportă Occidentul nu este deloc consecvent, nu este deloc raţional, nu se justifică”, a declarat Viktor Orban. Liderul ungar a vorbit pe larg despre viziunea diferită pe care o are Europa de Vest şi cea Centrală şi de Est cu privire la statele naţionale.
„Sistemul nostru de coordonare este cu totul şi cu totul altceva şi pentru noi această gândire a Occidentului nu este de fel logică. Pentru că, pentru noi, lumea este constituită din state naţionale suverane şi prin acţiunile lor aceste state naţionale creează pace. (...) Şi au capacitatea ţările suverane să definească ce fel de politică internă şi externă vor să ducă. În accepţiunea noastră, statul naţional nu este o abstracţie juridică sau un construct, o schemă juridică, ci este un lucru care se înrădăcinează într-o cultură naţională. (...) Şi acest lucru duce la un consens naţional care înseamnă un set de valori, o morală şi o logică, toate înrădăcinate în cultură şi în istorie', a mai spus Orban.
Premierul ungar a criticat politica dusă de Polonia, „care doreşte să devină baza primordială a americanilor în Europa”, şi i-a acuzat pe polonezi de ipocrizie, întrucât aceştia critică relaţia Ungariei cu Rusia, „şi fac fericiţi afaceri cu ruşii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu