În afara ministerelor, noua coaliție PSD-PNL-UDMR a reconfigurat și pozițiile cheie din Parlament. Negocierile s-au încheiat duminică, urmând ca de luni, 22 noiembrie să se intre în linie dreaptă pentru intrarea în drepturi a noului guvern.
Negocierile cele mai grele s-au purtat pentru numele de premier și cele mai grele ministere. Numai că pe lângă acestea, noua coaliție trebuie să numească oameni noi și în cele mai importante funcții din Parlament, dar si din teritoriu.
În cele din urmă, propunerea de premier s-a coagulat în jurul lui Nicolae Ciucă, astfel că liderii primelor două mari partide ale țării vor primi cele mai importante funcții din Parlament. Cel mai probabil, Florin Cîțu, exclus de la negocieri și înlocuit de generalul Nicolae Ciucă, va primi funcția de președinte al Senatului. De cealaltă parte, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, este în pole-position pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților.
O negociere importantă s-a purtat și în jurul numirii prefecților. Astfel, s-a decis ca numărul de prefecți să fie direct proporțional cu procentele obținute la alegeri. Pentru că PSD a obținut cel mai mare scor, ar urma să primească 21 de prefecți din totalul de 42. Cealaltă jumătate de 21 de prefecți urmează să fie împărțită între PNL și UDMR astfel: liberalii-17 prefecți, iar UDMR-4.
Așa cum DCNews a scris în exclusivitate și detaliat AICI, PNL a reușit să obțină următoarele ministere:
Informațiile pe surse arată că Lucian Bode va fi ministru de Interne.
Bogdan Aurescu va ocupa funcția de ministru de Externe.
La Fonduri Europene, un minister crucial din perspectiva PNRR, ar urma să fie desemnat Marcel Boloș. El ar fi susținut, conform surselor noastre, de Ilie Bolojan și Emil Boc, doi lideri puternici ai PNL. Este la bază economist, a mai condus acest minister, dar are și experiența de director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
La Educație, va rămâne Sorin Cîmpeanu.
Ministerul Justiției ar urma să fie condus de Alina Gorghiu.
La Energie, ar rămâne Virgil Popescu. El asigură continuitatea pe acest portofoliu, într-o perioadă critică în energie, în toată Europa, o perioadă care face tranziția la energia verde.
La Digitalizare, ministru ar urma să fie Raluca Turcan. Acum, Raluca Turcan ocupă funcția de conducere la Ministerul Muncii, însă, în domeniul Digitalizării sunt proiecte importante ce așteaptă să fie puse în aplicare, cu impact social.
Se pare că PNL va lua și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
UDMR-ul ar rămâne, conform surselor, cu aceleaşi trei ministere: Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării, Tanczos Barna la Mediu şi Eduard Novak la Sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu