Cum să ai un cap limpede. Te învață Valerie Cioloș, în două zile, contra cost

Soția fostului premier, Valerie Cioloș, te învață cum să ai un cap limpede. Tot ce trebuie să știți despre cursul ei aflați în rândurile de mai jos cu precizarea că după limbajul în care este prezentat cursul chiar ai nevoie de un cap limpede.

"CAP LIMPEDE. Atelier de reducere a stresului prin Mindfulness" - așa se numește cursul care durează două zile și costă 1.000 de lei. Practic, Valerie Cioloș te ajută să scapi de stres. Toate bune și frumoase, doar că limbajul în care este prezentat atelierul poate fi caracterizat halucinant. În expresii extrem de greoaie, ne este prezentat programul de Reducere a Stresului prin Mindfulness (MBSR®) a fost conceput și dezvoltat în cadrul University of Massachusetts Medical School, din Statele Unite, de către Prof. Dr. Jon Kabat-Zinn.

"Programul de Reducere a Stresului prin Mindfulness (MBSR®) a fost conceput și dezvoltat în cadrul University of Massachusetts Medical School, din Statele Unite, de către Prof. Dr. Jon Kabat-Zinn. Din 1979 și până astăzi, mai mult de 24.000 pacienti au trecut prin protocolul MBSR® în cadrul Center for Mindfulness înființat de acesta, asigurând astfel un eşantion vast de testare şi validare a programului cu rigurozitate ştiințifică. Beneficiile acestei metode s-au dovedit atât de convingătoare încât din ce în ce mai multe companii de asigurări din Statele Unite includ aceste metode în schemele eligibile de tratament și prevenție.

În zilele noastre, mindfulness a ieșit din domeniul pur clinic, aceste metode găsindu-și aplicabilitate, cu remarcabil succes, în numeroase domenii: educație, ştiinţe sociale, dezvoltare personală, business etc. Ele sunt folosite în mod curent în companii de top precum Google (programul Search Inside Yourself), Apple, Intel, AOL sau în instituții precum Armata Statelor Unite, Comisia Europeană, Parlamentul Britanic", se arată în prezentarea cursului.

Și Dragoș Bucurenci ne invită la acest atelier. "Avem un nou program în ecosistemul Khastalia: Valérie Cioloş-Villemin susține un atelier de reducere a stresului prin mindfulness. Nu pot să vă recomand îndeajuns de călduros atât programul, cât și trainerul (ambii certificați de University of Massachusetts Medical School)", a spus Dragoș Bucurenci.

Cui îi este adresat 

Atelierul este adresat oricui dorește să-și îmbunătățească abilitățile de a face față la stres și să (re)găsească o anumită bucurie de a trăi, indiferent de zona profesională sau personală din care provine. Acest curs nu este însă recomandat în cazuri de sindrom post-traumatic, dependență de droguri, depresie acută diagnosticată ca atare, persoanelor cu risc de sinucidere sau pentru alte diagnostice psihiatrice. Atelierul durează două zile, programul fiind de la 9:30 la 17:30 în ambele zile, respectiv 26 mai – 27 mai.

Valerie Cioloș este trainer autorizat al programului de Reducere Stresului prin Mindfulness (MBSR®), fiind certificată de către University of Massachusetts Medical School, instituția unde a fost fondată această metodă recunoscută în toată lumea şi folosită cu succes în medicină, educație sau în mediul de business.

Care sunt beneficiile practicării MINDFULNESS, după cum ne explică Valerie Cioloș:

Reducerea stresului

Dezvoltarea atenţiei, a clarităţii mentale şi a concentrării

Creşterea performanţei şi eficienţei, optimizarea capacităţii decizionale

Atingerea unui echilibru între viața personală și cea profesională

[citeste si]

Creşterea nivelului inteligenţei emoționale: empatie, gestionarea echilibrată a emoţiilor

Creşterea încrederii şi stimei de sine, dezvoltarea carismei naturale

Dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor interumane sănătoase și a spiritului de echipă

Ameliorarea mediului de lucru, a celui familial şi a vieţii personale

Creşterea energiei şi a creativităţii

Dezvoltarea autonomiei în luarea deciziilor, compasiunii, autenticităţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel