Ionuț Ioțe, instructor de prim ajutor calificat, le-a vorbit elevilor de la Colegiul Național Sfântul Sava despre cum pot aplica corect Manevra Heimlich, în cazul în care o pesoană se îneacă.
„Cum ne dăm seama că o persoană se îneacă și nu mai respiră? Este agitată, o să ducă o mână sau ambele mâini la gât. Dacă este obstrucție totală nu mai poate vorbi pentru că nu mai există flux de aer prin căile aeriene, nu mai tușește zgomotos, va fi doar o simulare și nu mai vorbește. Trebuie să intervenim dacă suntem de față. Cum trebuie să facem?
În primul rând, vom începe cu cinci lovituri în spate, aplicate între omoplați. Va trebui cu o mâna să-i mențin toracele și cu cealaltă să aplic loviturile. Am aplicat lovitura, mă uit să văd dacă a scos corpul străin.
Ce trebuie făcut mai departe dacă nu a eliminat?
Manevra Heimlich se numește. Cum poziționăm pumnul și unde trebuie să-l poziționăm? Ca punct de reper, este cel mai ușor să identificăm sternul și palpăm sternul până când ajungem pe partea moale, strângem pumnul, punem cealaltă mână deasupra și vom trage de jos în sus spre interior de cinci ori, urmând ca după fiecare strângere să ne uităm dacă a eliminat corpul străin.
Dacă aceste manevre sunt făcute corect și ca poziționare și ca fermitate, șansele de a ieși acel corp străin sunt foarte mari. Dacă nu îl scoate din apăsări, putem să alternăm din nou cu cele cinci lovituri în spate.”, a spus Ionuț Ioțe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu