Probabil când îți rămân 100 de lei la final de lună, nici nu te gândești că ți-ar putea fi mai bine financiar. Speranță există, importantă e și răbdarea.
”Primul lucru pe care-l recomand este ca o persoană să gândească în termeni de investiție financiară și nefinanciară. Dacă nu ai aplecarea spre investiție, probabil că nu ai decât puțini bani.
Și vin studenți care spun: ”Domnule profesor, ce să fac eu cu suta asta de lei pe care o economisesc pe lună? E prea puțin pentru a deveni investitor”.
Răspunsul meu simplu este: Dacă atât poți tu să economisești, e o sumă foarte mare, pentru tine este foarte mult, nu știu dacă ți-aș recomanda investiția pe Bursă, dar ai putea să începi cu un depozit bancar pe trei luni sau pe șase luni. Iar luna viitoare îți faci alt depozit, luna cealaltă alt depozit și vei ajunge, peste trei luni, să observi că-n fiecare lună vei avea altă scadență la depozitul făcut în urmă cu trei luni. Poți opta pentru capitalizare automată” a spus economistul Adrian Mitroi, profesor la Academia de Științe Economice (ASE), într-un interviu pentru DCNews.
Profesorul a mai afirmat că nu doar investițional poți investi în tine, ci și non-investițional: ”Să faci un curs să înveți puțină programare, îți îmbunătățești tableta sau telefonul în scop instructiv educațional, îți iei o pereche nouă de ochelari, un curs de pe Internet. Lucrurile bune se adună la omul gospodar”.
Totodată, Adrian Mitroi spune că transparența administrării bugetului familiei dă celor tineri ”un exemplu interesant care-i învață prima dată lucrurile grele, apoi putând intra în lumea complicată a criptomonedelor, a investițiilor peste noapte care te fac, după sfaturile de pe Internet, milionar. Foarte periculoase discuții acolo”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu