În Arabia Saudită se apropie de final un inedit concurs de frumuseţe pentru cămile, în care este căutată frumuseţea fără botox.
Un inedit concurs de frumuseţe pentru cămile, în care este căutată frumuseţea fără... botox, se apropie de final, după o lună în care animalele au defilat pentru a le fi evaluată forma buzelor sau rotunjimea cocoaşelor.
Însă membrii juriului 'vânează' şi cazurile de cămile injectate cu botox. Şi nu este o glumă.
Paisprezece animale au fost descalificate în acest concurs de frumuseţe, care se va încheia joi, în prezenţa - în principiu - a regelui Salman, după ce proprietarii lor au fost acuzaţi că au recurs la 'ameliorări estetice artificiale', relatează France Presse.
Ce contează ca să ajungă Miss?
Forma şi mărimea buzelor, a gâtului şi a cocoaşei unei cămile sunt principalele criterii avute în vedere într-un concurs precum acesta, aflat în plină desfăşurare şi care a început în urmă cu o lună la Al-Rumhiya, o localitate aflată la 160 de kilometri est faţă de Riad.
'Anumiţi crescători, care nu pot să îşi permită cămile prea scumpe, cumpără animale care nu sunt neapărat frumoase şi încearcă să le înfrumuseţeze artificial', a explicat unul dintre membrii juriului, Abdallah ben Nasser al-Dagheri. 'Acesta este tipul de înşelăciune pe care noi îl reprimăm', a adăugat acest saudit, care scrie pe foi de hârtie notele primite de fiecare animal, în mijlocul unei piste de prezentare, presărată cu excremente de cămilă.
Premii? Milioane de dolari!
Cu premii care pot să ajungă până la 57 de milioane de dolari, festivalul Regele-Abdelaziz, un eveniment anual ancorat în tradiţia beduină, a trezit interesul crescătorilor de animale, care provin din întreaga regiune a Golfului Persic. Folosirea de aditivi cosmetici a luat şi ea amploare, în pofida unor sancţiuni care pot să meargă până la cinci ani de interdicţie în privinţa participării la concursuri pentru animalele a căror frumuseţe nu a fost considerată ca fiind total naturală.
[citeste si]
Înainte de debutul evenimentului, autorităţile saudite au surprins un medic veterinar efectuând operaţii de chirurgie estetică asupra unor cămile, potrivit presei locale. Animalele vizate primeau injecţii cu botox şi unele dintre ele au beneficiat chiar şi de operaţii cu bisturiul, pentru a le desena mai bine forma urechilor. 'Înşelăciunea e inevitabilă, chiar şi într-un concurs de frumuseţe', a declarat, resemnat, coordonatorul membrilor juriului, Fawzan al-Madi.
'E la fel ca în celelalte sporturi cu animale, de exemplu cursele de cai, unde sunt utilizaţi steroizi', a adăugat el. Potrivit spuselor sale, personal veterinar şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii au fost aduşi la faţa locului pentru a detecta produsele cosmetice artificiale, precum uleiuri, creme anestezice şi materiale de filling.
Cămilele, mândria noastră
Arabia Saudită, un regat ultraconservator condus pe baza unei versiuni deosebit de rigoriste a islamului, a început de curând să adopte o serie de reforme ce vizează modernizarea ţării. Însă ţara încearcă, de asemenea, să îşi păstreze originile beduine şi patrimoniul său cultural.
'Cămila este un simbol al Peninsulei Arabice, al Arabiei Saudite. Ele sunt mândria noastră', a explicat Fawzan al-Madi. Aproximativ 30.000 de animale iau parte la acest festival patronat de familia regală saudită şi care atrage mii de spectatori, veniţi la faţa locului pentru a asista la curse de cămile şi pentru a participa la degustări de lapte de cămilă. Ei pot şi să mângâie animalele care sunt expuse într-o grădină zoologică, unde se află şi cea mai înaltă cămilă din lume, a cărei înălţime este de aproximativ trei metri.
Cămilă de 1 milion de euro
La apariţia pe pistă a cămilei care le reprezintă tribul, cu o cocoaşă strânsă cu centuri aurii decorate cu pompoane şi clopoţei, bărbaţii încep să fluture drapele şi să îşi agite prin aer turbanele, suspendate la capetele unor bastoane, fluierând şi strigând, pentru a-şi exprima astfel sprijinul. Furtunile de nisip au întrerupt de mai multe ori desfăşurarea manifestării, obligând personalităţile prezente să se refugieze în corturi luxoase echipate cu aer condiţionat, în care vizitatorilor le sunt oferite produse de patiserie, cafea şi fructe uscate. Pentru Howashel al-Dosary, un proprietar de cămile, festivalul nu ar trebui în niciun caz să fie eclipsat de scandalul declanşat de anumite cazuri de înşelăciune.
'Dacă îl prind pe unul care trişează, i-aş spune: 'Fie ca Dumnezeu să nu te ajute niciodată!, a declarat el, prezentând-o apoi cu mândrie pe cea mai scumpă dintre cele 100 de cămile ale sale, evaluată la aproximativ 5 milioane de riali (aproximativ 1 milion de euro). 'Onoarea noastră este mai importantă decât profitul', a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu