Cum să-i învingi pe cei care nu candidează?
Printre atâtea sloganuri care se perindă în spațiul virtual în această campanie, mi-a venit și mie unul: „La aceste alegeri, dragi români, votați cu cei care candidează!”. Nu mă refer în primul rând la premierul Dacian Cioloș.
Acesta este cel mai puțin vinovat dintre cei care vor să câștige alegerile, deși nu candidează. Cumva, sinceri să fiu, trebuie spus că este dificil să candidezi, în general, tocmai pentru că o candidatură solicită expunere, apoi însușirea unor mesaje standard, care trebuie „recitate” și implicit pierdere de imagine, uzură, renunțări și, de ce nu, o reziliență la conflicte interne (care nu sunt puține!).
Putem conveni, deci, că politica uzează, iar expunerea publică, dacă nu este una artistică, atrage după sine un tip de saturație care, mai devreme sau mai târziu, se va răsfrânge asupra celui implicat în politică. În oglindă cu funcționarul public, politicianul este, în felul său, un slujbaș al mesajului. Sloganul pentru el reprezintă rol și sens al acțiunii, dar mai ales misiune. Acest tip de comportament ține de mecanismul firesc al democrației. Așa se manifestă ea, prin convingere și nu prin manipulare. Am putea spune că democrația/ partidele au un reflex al propagandei, iar anumite instituții, prin indivizii care le conduc, au un reflex al manipulării, tocmai pentru a se feri de riscuri. Structurile militarizate fug ca dracul de tămâie, de riscuri, darămite când unii dintre liderii ei trebuie să reziste la nesfârșit pe poziții de decizie, nesupuse unui control concret și unor limitări temporale, care ar împrospăta viața organizațională.
La aceste alegeri se va da o luptă interesantă între politică și non-organizație, la care mulți dintre oameni nici nu știu că participă. PSD – care înseamnă democrație, căci prin structura sa nu este infiltrat instituțional, la nivel de decizii cheie, se va confrunta cu non-organizația, care are ca paravan partide lipsite de lideri și mesaj, dirijate din spate de factori instituționali conectați la fluxuri.
Din această conducerea amorfă a non-organizației fac parte câteva „funcții”, nu multe, dar care sunt poziționate în așa fel în stat, încât pot influența decizii importante și în politic. Este grav că s-a ajuns la asta. Chiar dacă deținătorii lor nu uzează faptic de ele, ci mută în alt plan cunoașterea primită prin ele. Este un fel de mafie, ce mai.
S-a întâmplat astfel paradoxul, ca indivizi care au confiscat credibilitatea unor instituții, să le folosească în mod dibace reputația și forța de coeziune, ca pe instrument de luptă politică, cu scopul de-ași păstra puterea.
Într-o campanie electorală resursele înseamnă practic totul. Fără niște benzină nu ajungi în satul vecin ca să îți spui „poezia”. La cine sunt resursele, acelea nesecabile, mereu realimentabile? Desigur ele se găsesc în acele „matrice” operaționale ale statului, acoperite de credibilitatea funcționării instituționale și legiferate. Reputația instituțională este deci cea mai bună acoperire pentru ca o structură să se ferească la nivel de imagine de îndoiala celor mulți. Mai mult, nu trebuie să iei din resursele concrete ale unei instituții, ci să fii acolo, ca să ai ceva de dat la schimb. Fiind astfel poziționat, poți primi la rândul tău.
Este limpede că fără acordul (chiar și tacit) al celor mulți, nimeni nu va putea face niciodată nimic. Dar prin tăcerea sau dezinformarea celor mulți, oricine va putea face întotdeauna totul. Să luăm exemplul unui om care, făcând parte dintr-un grup, decide să părăsească grupul respectiv și să vandalizeze un monument istoric. Fiind văzut de organele de ordine, omul este luat în colimator. Dacă organele de ordine nu aplică o tactică potrivită și încep să îl trateze brutal, de față cu ceilalți membri ai grupului, își vor atrage ostilitatea întregului grup și vor eșua în acțiunea lor. Dacă, în schimb, vor pactiza cu grupul și vor încerca, prin intermediul grupului să-l izoleze pe cel recalcitrant, atunci, vor obține o victorie facilă împotriva celui care a vandalizat.
Cam sub acest stindard se vor desfășura prezentele alegeri. Cine influențează grupul și mai ales, cum să-i învingi pe cei care nu candidează niciodată? Mi se pare dificil, pentru că una dintre tabere este mult prea puternică. PSD va avea o misiune dificilă și oricât ar critica unii, trebuie spus că rămâne singurul actor important, exponent al democrației în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
