EXCLUSIV  Cum să îți îngrijești corect părul acasă. Află totul despre scalpul seboreic, părul uscat, deshidratat sau creț / video

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Nicoleta Chertif, beauty influencer și pionier în promovarea produselor organice, a fost invitată în emisiunea MI-Th Influencer, moderată de Mirela Vescan, unde a vorbit despre îngrijirea corespunzătoare a părului.

„Anul acesta sunt două centre de interes pentru îngrijirea părului - părul gras, seboreic, care generează dermatite seboreice, disconfort și aspect inestetic; și altă linie este îngrijirea scalpului, este trend pricipal în acest an.

Este poluare mare, dar dincolo de asta, ceea ce degradează părul sunt produsele. Dacă nu-i dai părului ce are nevoie, atunci el reacționează, este normal. Și atunci ce faci, pui un diagnostic?”, a întrebat Mirela Vescan.

„Căderea părului poate avea mulți factori, printre care scalpul seboreic”

„Pui un diagnostic. Noi avem tratamente specifice scalpului cu plante micronizate pure, cu argilă, cu peeling din orez pentru diferite probleme ale scalpului, avem un aparat special cu care facem o diagnoză corectă a scalpului. Pe lângă întrebările pe care i le punem clientului vrem să vedem și noi ce ne arată realitatea de sub lupă. El mărește de peste 1.000 de ori și atunci vedem în profunzime ce probleme sunt acolo. 

De multe ori, persoanele vin la salon și spun că le cade părul. Căderea părului poate avea mulți factori, printre care scalpul seboreic. Scalpul seboreic este problematic în căderea părului, iar dacă nu intervenim cu un șampon anti-cădere pe un scalp seboreic nu rezolvăm situația.

Când analizăm scalpul sau când alegem un produs pe care să-l folosim, ne referim la scalp și alegem specific lui. Când alegem pentru lungime, alegem un produs specific lungimilor. Niciodată nu vom alege un șampon care să fie potrivit doar lungimilor, pentru că nu ne va ajuta. Scalpul seboreic are, de regulă, un fir foarte uscat, este seboreic la bază, înecat în grăsime, iar lungimile sunt foarte deshidratate. Tendința este să alegem un șampon hidratant pentru că noi vedem părul pe lungime deshidratat, dar nu ne ajută, ba dimpotrivă ne face rău pe scalp”, a spus Nicoleta Chertif.

Ce să faci dacă ai probleme cu părul uscat, deshidratat sau creț

„Părul creț este deshidratat prin natura lui, din naștere. Trebuie îngrijit corespunzător. Pentru părul creț avem linie specială de produse, pentru că ele la bază au ingrediente care ajută structura firului de păr creț. Avem tot felul de loțiuni, pentru că părul creț poate fi purtat și mai ondulat. Poate să fie lăsat natural sau poate să fie îndreptat. Sunt persoane care vor să-și schimbe aspectul și atunci au nevoie de un produs care ajută la îndreptarea de moment, dar care să protejeze în același timp structura firului de păr.

Clar va trebui să mergem pe produse de hidratare mult mai intense pentru că părul are nevoie de așa ceva, apoi fiecare este obișnuit cu stilul propriu, iar produsele de styling și le poate alege în funcție de coafura pe care o vrea în ziua respectivă”, a precizat Nicoleta Chertif.

Cum să îți îngrijești corespunzător părul

„Eu recomand un șampon specific scalpului, mască sau balsam specific lungimilor, produsele de styling în funcție de cum ne purtăm părul în timpul săptămânii sau ce evenimente avem și vrem să facem o coafură, asta dacă nu alegem să mergem la un specialist.

Mai sunt fixativul, uleiul, serul de sigilare și protectorul termic. Pe perioada verii sunt produse specifice cu protecție solară. De asemenea, crema de netezire care se aplică pe părul umed, pentru un păr care se dorește a fi îndreptat. La coafat el reușește să păstreze o netezire pe o durată mai lungă de timp și atunci ne ajutăm de un produs specific”, a declarat Nicoleta Chertif în cadrul emisiunii MI-Th Influencer.

Vezi emisiune integrală în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel