Dr. Veterinar Oana Vasiliu a fost invitată la DC Anima pentru a discuta despre comportamentul corect față de șerpi și riscurile legale la care ne expunem dacă le facem rău.
Ea a explicat cum ar trebui să gestionăm întâlnirile cu aceste animale și despre amenzile de până la 10.000 de lei pentru cei care încalcă legea protecției animalelor.
"Atitudinea ar trebui să fie similară, indiferent dacă e vorba de un șarpe veninos sau neveninos: îl lăsăm în pace. Nu încercăm să-l mutăm, să-i facem rău, pentru că, de cele mai multe ori, atunci se întâmplă accidente. Chiar și când este vorba de un șarpe veninos, situația poate deveni mai gravă, deși o mușcătură de viperă va duce foarte rar la deces. Există, totuși, un risc mai mare pentru animale de companie sau copii, care sunt mai mici. În schimb, de multe ori se creează panică și când e vorba de un șarpe neveninos. Viperele nu sunt foarte agresive, dar există, de exemplu, șarpele rău, care nu este veninos, însă este foarte probabil să te muște. Oamenii se panichează, pentru că, de multe ori, animalul fuge.
Partea legală este foarte importantă, atât în legea protecției animalelor, cât și în OUG 57. Există legi care protejează toate speciile de șerpi din România, iar amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei. De principiu, în momentul în care vezi un șarpe, nu ai voie să-i faci nimic, decât eventual să te retragi și să contactezi un specialist.
Chiar și capturarea este ilegală. Nu avem voie să-l luăm de acolo, nu avem voie să-l mutăm. Și, ca idee, mutarea unui animal sălbatic în general, dar inclusiv când vine vorba de șerpi, poate duce la moartea lor. De multe ori, oamenii cred că fac bine, mutând șarpele din parc pentru a preveni un incident, dar este posibil ca animalul să nu se poată adapta în noul habitat. Atunci când alegem un nou habitat din orice motiv pentru un astfel de animal, întotdeauna ne consultăm cu specialiști, deoarece nu știm toate detaliile și există diverși factori care pot afecta supraviețuirea acestuia.", a spus Dr. Veterinar Oana Vasiliu, la DC Anima.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News