Cum să ne scadă factura la gaze

Un deputat susține că preţul gazelor ar putea scădea dacă întreaga cantitate va fi tranzacţionată pe bursă.
 
 
Tranzacţionarea pe bursă a întregii cantităţi de gaze din producţia internă, precum şi a gazelor de import, ar putea reprezenta o soluţie pentru scăderea preţurilor plătite de consumatorii finali, aşa cum s-a întâmplat în sectorul energiei electrice, a declarat, marţi, Dumitru Chiriţă, vicepreşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. 

Întrebat de ziarişti dacă Parlamentul mai are timp să modifice Ordonanţa de Urgenţă 64/2016, potrivit căreia, de la 1 aprilie, preţul gazelor de producţie internă se va liberaliza, Chiriță a răspuns: „Ordonanța 64 este în discuţii la nivelul Comisiei de industrii şi servicii. Nu ne-am pronunţat încă, probabil o vom face în zilele următoare, cel mai devreme săptămâna viitoare”, a spus Chiriţă, potrivit Agerpres. 

Majorarea prețului gazelor, încă reversibilă

Întrebat ce se va întâmpla de la 1 aprilie, în condiţiile în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunţat scumpiri de 5-6% pentru populaţie, el a răspuns: „În ceea ce ne priveşte, la Comisia de industrii vom căuta cele mai bune soluţii, astfel încât consumatorii să nu înregistreze un impact negativ în ceea ce priveşte viaţa lor de zi cu zi. Suntem în analiză. Nu avem încă un punct de vedere format, de aceea nu pot să vă exprim o părere în acest sens. Parlamentul poate să modifice această ordonanţă în toate modurile, astfel încât să fie cel mai bine reflectate în realitatea economică şi socială în România”. 

De asemenea, când a fost întrebat dacă mai este timp ca Parlamentul să modifice ordonanţa astfel încât să nu crească preţul, el a răspuns: „Sper că da. Până la 1 aprilie mai sunt câteva zile. Sperăm ca săptămâna viitoare Comisia şi Guvernul să ia o decizie în acest sens”. 

[citeste si]

Chiriţă a subliniat că dezbaterea este mai amplă decât discuţiile privind preţurile. „Este o chestiune mult mai complexă decât simpla evoluţie a preţurilor, având în vedere şi faptul că sunt venituri la bugetul de stat care nu se mai pot încasa ca urmare a desfiinţării acestui preţ reglementat la achiziţia gazelor de la producătorii interni, deci sunt mult mai multe lucruri care trebuie analizate. Până la urmă, noi, în Parlament, trebuie să dezbatem toate aceste lucruri, nu să luăm decizii pripite sau grăbite”, a susţinut el. 

Tranzacționarea pe bursă, rezultat pozitiv

Deputatul a fost de acord cu ideea că piaţa poate fi reglată prin tranzacţionarea pe bursă a întregii cantităţi de gaze, luând drept exemplu piaţa de electricitate. 

„Pe zona energiei electrice am avut o situaţie care la început nu a fost tocmai în regulă, şi anume o parte din energie nu se tranzacţiona în sistem transparent, vezi cazul Hidroelectrica, care a încheiat contracte pe termen lung cu aşa-zişii băieţi deştepţi, şi de aici probleme în piaţa de energie. După ce lucrurile au fost rezolvate, iar energia a fost vândută la bursă, preţul a scăzut. S-a demonstrat că lucrurile au evoluat în bine pentru consumatorii finali, ceea ce poate reprezenta o soluţie şi pentru zona de gaze”, a adăugat Chiriţă. 

El a susţinut că, pe piaţa de energie electrică, inclusiv importurile sunt tranzacţionate pe bursă şi, dacă se va întâmpla similar şi pe piaţa gazelor, poate va exista acelaşi rezultat pozitiv. 

Pe de altă parte, potrivit unor surse din sectorul energetic, autorităţile pregătesc un proiect de act normativ care va obliga atât producătorii interni, cât şi importatorii de gaze să valorifice pe bursă întreaga cantitate tranzacţionată. 

Noile reglementări vizează și proiectul BRUA

Totodată, acelaşi act normativ ar putea legifera scăderea marjei reglementate de profit pe care o vor primi distribuitorii, în condiţiile în care tarifele de distribuţie vor rămâne reglementate. 

De asemenea, noile reglementări vor stabili şi modul de rezervare a capacităţii pe viitoarea conductă BRUA, care ar trebui să fie gata în anul 2020, când OMV Petrom şi ExxonMobil vor începe producţia de gaze din Marea Neagră. 

„Acest act normativ ar putea fi promovat fie de Guvern, fie de Parlament, şi ar trebui să intre în vigoare până la toamnă”, au spus sursele consultate de Agerpres. 

De la 1 aprilie, conform OUG 64/2016, preţul de achiziţie a gazelor de la producătorii interni se va liberaliza. 

Potrivit preşedintelui ANRE, Niculae Havrileţ, acest lucru va însemna o creştere a preţului plătit de populaţie cu 5-6%, de la 1 aprilie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel