Află în articol cum poți să achiți ratele la bancă rapid și eficient.
Publicitate
Ratele românilor au crescut alarmant în ultimii ani, iar mulți oameni fac acum cu greu față cheltuielilor, mai ales că țara noastră se confruntă și cu un val de scumpiri. În acest context, Adrian Asoltanie, trainer de educație financiară, a oferit sfaturi importante în cadrul emisiunii "Vorbește lumea" de la Pro Tv celor care au rate de plătit la bancă și nu găsesc o soluție pentru a le face față.
Deși majoritatea românilor se concentrează în special pe rata lunară, cât au de plătit, și mai important este din ce este formată rata. Trebuie să vă uitați pe scadențarul de la bancă, îndeamnă specialistul.
"Atunci când o persoană sau o familie vrea să-și facă un credit, se concentrează mai multe rata lunară, cât am de dat în fiecare lună la bancă. În regulă, ăla e un număr important care te ține uneori treaz noaptea, dar mai important este să știi cum e formată rata aia, mare, mică, din ce în ce mai mare în ultima perioadă, pentru că dobânzile au tot crescut. Și i-aș invita pe cei care au credite sau care vor de acum încolo să își facă, să se uite mai atent pe acel scadențar pe care îl primesc de la bancă și pe care de multe ori îl luăm și îl aruncăm undeva uitând de el", a spus Adrian Asoltanie.
"Dintr-o rată de 1.834 lei, principalul este 167 de lei și dobânda 1.666 lei. În aceste perioade cu dobânzi mari este foarte eficient să plătești anticipat cu reducerea perioadei. În momentul în care ți-ai plătit rata lunară și mai faci rost de încă 170 de lei să zicem, sau o bucată de principal, și o achiți cu reducerea perioadei, în momentul în care tu ai mai achitat un astfel de principal, ai mai stins o lună și a dispărut dobânda. Cu 170 de lei tu poți să-ți stingi o rată care te-ar fi costat 1.800 de lei", a explicat expertul.
Această plată se face a doua zi după ziua de scadentă și trebuie să cereți neapărat reducerea perioadei creditului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu