Dulcele este primul gust pe care oamenii îl preferă încă de la naștere. Carbohidrații stimulează eliberarea serotoninei, cunoscută și sub numele de hormonul fericirii. Află cum poţi scăpa de pofta de "ceva dulce" din următorul material.
Dependența de zahăr este o problemă cu care mulți dintre noi ne confruntăm. După o zi obositoare, tarta cu ciocolată pare să fie răspunsul la toate problemele. Ne trezim în toiul nopţii şi mergem ca teleghidaţi spre frigider unde sperăm să mai găsim o porţie din tortul de la petrecere. Căutăm orbeşte sticla cu suc după ce servim micul dejun. E inutil să nu recunoaştem că cei mai mulţi facem asta. Doctorii avertizează din start: cu cât consumăm mai mult zahăr, cu atât corpul și sănătatea noastră au mai mult de suferit.
Zahărul este un carbohidrat, dar trebuie să știm că acești carbohidrați există și sub alte forme, mai sănătoase, precum: cereale integrale, fructe și legume care conțin fibre și alți nutrienți de care organismul are nevoie. Şi totuşi, preferăm să alegem fursecurile şi tableta de ciocolată. E clar că în astfel de cazuri s-a instalat, fără doar şi poate, dependenţa de zahăr. Şi ca orice dependenţă, are efecte nesănătoase asupra organismului. Vestea bună este că putem înlocui zahărul cu alimente de care corpul nostru chiar are nevoie şi pe care le poate transforma în generatoare de nutrienţi pentru funcţionarea optimă a creierului şi a celorlalte organe. Important este să reduci treptat toate acele produse care conţin mult zahăr şi să le înlocuieşti cu variante sănătoase. Rezultatul: vei slăbi, pielea ta va arăta mai bine iar starea ta de spirit va fi cu totul alta!
Fructe
Când oamenii simt pofta de zahăr, apelează în general la alimente bogate în grăsimi și zahăr. Încercați să renunțați la acest obicei și să alegeți, în schimb, o salată de fructe. Bananele, căpşunile şi kiwi copt pot înlocui cu succes ciocolata.
Ciocolată neagră în locul celei cu lapte și umplutură
Ciocolata este alimentul la care oamenii recurg cel mai des atunci când simt poftă de ceva dulce. În acest caz, poți alege varianta mai sănătoasă: ciocolata neagră cu peste 70% cacao.
Semințe de chia
Semințele de chia sunt o sursă bună de mulți nutrienți importanți, inclusiv acizi grași Omega-3, fibre alimentare solubile și unii compuși vegetali sănătoși. Sunt, de asemenea, versatile, așa că dacă doriți un desert care să vă satisfacă pofta de dulce puteți încerca să faceți o budincă de chia cu fructe, cacao și puțină miere.
Cartofi dulci
Cartofii dulci sunt hrănitori, dulci și foarte sățioși. Conțin în mare parte carbohidrați, dar și fibre și o serie de vitamine și minerale, inclusiv vitamina A, vitamina C și potasiu. Unii oameni au poftă de zahăr pentru că nu mănâncă suficient pe parcursul zilei. Includerea unei surse de carbohidrați, cum ar fi cartofii dulci, în alimentație poate combate acest lucru, făcând mesele să fie mai echilibrate și oferind în același timp gustul dulce.
Prune uscate
Prunele uscate sunt pline de fibre și nutrienți și au un gust foarte dulce. Aceasta înseamnă că le puteți folosi ca o alternativă sănătoasă la bomboane şi caramele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu