Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat cum te poți sătura mâncând mai puțin.
Publicitate
Procesul digestiv începe în cavitatea bucală, unde alimentele încep să fie descompuse mecanic și chimic. Mestecarea alimentelor ajută la fragmentarea acestora în bucăți mai mici, iar enzimele din salivă, cum ar fi amilaza salivară, încep descompunerea lor.
Apoi, alimentele sunt înghițite și trec prin esofag în stomac, unde acizii și enzimele digestive continuă procesul de descompunere chimică. De acolo, alimentele digerate sunt împinse în intestinul subțire, unde nutrienții sunt absorbiți în sânge și în sistemul limfatic, iar resturile sunt direcționate către intestinul gros și ulterior eliminate din corp.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat de ce este important să mesteci foarte bine mâncarea înainte de a o înghiți.
„Digestia începe în gură...
... Și ăsta este motivul pentru care înțelepții budiști ne sfătuiesc să mestecam până și apa! Rolul masticației este multiplu: reduce dimensiunea bucăților de mâncare ca să putem să le înghițim, umidifiază și înmoaie alimentele, fragmentează fibrele și facilitează acțiunea salivei, care are rol în digestia glucidelor.
Doar la gândul mâncării, înainte de a introduce prima îmbucătură în gură, glandele salivare încep să secrete salivă. Există 2 tipuri de salivă: cea produsă în partea anterioară a gurii, cu rol de umidificare a alimentelor și cea produsă în fundul gurii, mai vâscoasă, destinată lubrifierii pasajului spre esofag.
Saliva conține enzime numite amilaze care declanșează digestia chimică a glucidelor încă din cavitatea bucală. Lanțurile lungi de amidon din pâine, paste făinoase, cartofi sau orez încep să fie fragmentate în molecule mai mici de glucoză. Această primă etapă a digestiei, care se realizează în gură, este esențială și indispensabilă - să mesteci de 20-30 de ori fiecare înghițitură de mâncare este cel mai bun obicei pentru o digestie corectă.
În plus mestecatul îndelungat este un element care ne protejează de lăcomie - nu doar digestia e ajutată, ci și senzația de sațietate, care se instalează mai rapid. “Pierdeți timp” mestecând, veți constata cu surprindere că vă săturați cu mai puțină mâncare!", a scris Mihaela Bilic pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Captură Facebook Mihaela Bilic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu