Cum scapi de mirosul de usturoi. Alimentul banal care te ajută în proporție de 99%

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Un banal aliment te poate scăpa de mirosul deranjant de usturoi.

Iaurtul poate neutraliza mirosul de usturoi, a constatat un studiu american, citat de publicaţia electronică "EurekAlert", transmite agenţia bulgară BTA. Cercetările, efectuate în condiţii de laborator, cu teste prevăzute, arată că iaurtul gras previne eliberarea în aer a aproape tuturor compuşilor volatili responsabili de mirosul înţepător de usturoi.

Oameni de ştiinţă de la Universitatea din Ohio au verificat capacitatea iaurtului şi a componentelor individuale ale acestuia - apă, grăsimi şi proteine - pentru a face faţă acestei arome. Se dovedeşte că grăsimile şi proteinele reuşesc să se descurce bine. Din acest motiv, experţii sugerează că, în viitor, alimentele bogate în proteine pot fi făcute special pentru a combate mirosul de usturoi.

"Conţinutul ridicat de proteine este foarte actual în acest moment - oamenii doresc de obicei să mănânce mai mult", a spus autorul principal al studiului Cheryl Barringer de la Universitatea din statul Ohio. Ea are experienţă în identificarea alimentelor care pot gestiona mirosul de usturoi, scrie Rador, citând 24chasa.bg. Barringer a studiat merele, menta, salata verde şi laptele, care, datorită enzimelor şi grăsimilor, reuşesc să neutralizeze compuşii de sulf care provoacă mirosul persistent al usturoiului crud.

Vezi și:  Cine nu trebuie să consume usturoi și cu ce să nu-l combini niciodată. Vei avea probleme

Doar iaurtul reduce cu 99% mirosul puternic al usturoiului crud

Rezultatele au arătat că doar iaurtul reduce cu 99% principalele substanţe volatile care provoacă mirosul puternic al usturoiului crud. Analizate separat, componentele de grăsimi, proteine şi apă ale iaurtului au şi un efect de neutralizare, dar primele două au avut rezultate mai bune decât apa. Potrivit lui Cheryl Barringer, iaurturile cu aromă de fructe pot avea şi ele un efect de neutralizare.

Consumul acestora ar trebui să urmeze rapid după consumul de usturoi crud. "Mereu am spus că merele trebuie mâncare imediat", spune cercetătorul. "Ar trebui să fie la fel cu iaurtul - trebuie să-l mâncaţi imediat după usturoi". Studiul a fost publicat în revista "Molecules".

Vezi și:  Berea, beneficii pentru imunitate. Este mai bună decât iaurtul, chefirul sau brânza

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel