Tainele Ierusalimului. Cum se aprinde lumina sfântă

De la pecetluirea Sfântului Mormânt în Sâmbăta Mare, la pregătirea patriarhului pentru a lua lumina sfântă, părintele Constantin Galerie spune ce se petrece la Iersusalim de sărbătorile pascale.

În Sâmbăta Mare, la ora 7:00 dimineața, Sfântul Mormânt este controlat, pentru ca înăuntru să nu fie nimic care să se aprindă. Pe ușa capelei Sfântului Mormânt se pun două panglici pecetluite cu ceară.

Dimineața se deschid porțile pentru intrare. Fiecare credincios aflat la Sfântul Mormânt poartă în mână un mănunchi de 33 de lumânări, după numărul anilor Mântuitorului, alții au doar una sau trei.

Când sosește vremea primirii sfintei lumini, patriarhul, însotit de ierarhi și de șeful poliției statului Israel, străbate drumul dintre altarul bisericii mari și capelă. Ajuns acolo, patrairhul este dezbrăcat de podoabele arhierești și lăsat în stihar. Patriarhul este controlat de șeful poliției și de unii cetățeni musulmani, pentru a nu avea asupra sa obiecte cu care să aprindă sfânta lumină.

Apoi patriarhul intră în Sfântul Mormânt, iar doi însoțitori, arhierei sau arhimandriți, rămân în Capela îngerului. Acolo se roagă și așteaptă primirea sfintei lumini.

Patriarhul aprinde lumânările mari din această lumină. De asemenea, pune din ea în doua candele și una este dusă la altarul bisericii mari, iar cealaltă este pentru celelalte biserici creștine. După aceea, patriarhul iese din capelă, sau deschide uneori cele două firide, și aprinde lumânările mulțimii, potrivit părintelui Constantin Galeriu.

De când este cunoscută minunea sfintei lumini

Mărturii în acest sens există din timpul patriarhului Narcis al Ierusalimului. Patriarhul Narcis vorbea, pe la 135, despre o minune: aprinderea untdelemnul din candele din lumina sfântă. De asemenea, istorici ca Nichifor Theotochie și altii mărturisesc despre ea.

Apariția sfintei lumini nu face niciodată zgomot - aceasta a fost întotdeauna taina sfintei Ortodoxii - dar ea e mărturia biruirii morții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel