Elena Lasconi, primarul din Câmpulung, a participat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai“, la Kanal D, unde a vorbit despre cum se poartă cu angajații din primărie.
Primarul orașului Câmpulung susține că îi consideră colegi pe toți angajații din primărie, că este un om care știe când să recunoască faptul că a greșit, însă nu suportă oamenii leneși. Ea mai susține că munca și politica trebuie să fie umanizate.
„Sunteți o șefă de coșmar pentru angajații din primărie?”, a întrebat Denise Rifai.
„Nu, deloc. Dimpotrivă! Poate că unii mă consideră o nesuferită, habar nu am. E treaba lor, e păcatul lor. Nu cred că există mulți primari în țara asta care să spună: „Iartă-mă!” dacă știu că au greșit.
Muncesc foarte mult și există o presiune foarte mare. Cum spuneați la început de proiectele acelea, că trebuie să le terminăm până la sfârșitul anului. Este o nebunie! Nu vă puteți imagina cât este de muncă și există termene limită, chestii importante, dar care nu ne afectează bugetul. Trebuie să facem lucrurile alea și nu putem să stăm, nu putem să așteptăm, nu putem să ratăm câte un mail, că s-a întâmplat și lucrul acesta în echipa mea.
Dar dacă eu greșesc față de colegii mei, eu îi consider colegi, nu angajați, întotdeauna mi-am cerut iertare. Nu a existat o dată... Și ei știu asta. Nu-mi plac puturoșii! E foarte adevărat. Nu-mi plac! Dar nu am făcut rău nimănui și nu am să fac asta.
Cred că dacă o să ajungem să umanizăm munca în România, și la nivel internațional, cred că o să dăm rezultate mai bune. Adică, în momentul de față, în privat sau în multinaționale, munca nu mai este umanizată. Din ce punct de vedere? Șefii doresc de la angajații lor perfecțiune, să nu greșești. În momentul în care ai greșit și ești pedepsit pentru asta, ai teama de a fi creativ, de a veni cu o idee care poate să-ți aducă un profit de 100 de ori mai mare al firmei.
Cred că suntem într-un punct în care trebuie să umanizăm munca și trebuie să umanizăm și politica.", a spus Elena Lasconi la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai" de la Kanal D.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News