Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat duminică, la sediul MAI, că totul este sub control în ceea ce priveşte desfăşurarea alegerilor prezidenţiale.
El a fost prezent la Centrul Naţional de Conducere Integrată al MAI, unde i-a invitat pe jurnalişti să observe activitatea angajaţilor ministerului care gestionează incidentele petrecute la urnele de vot, scrie Agerpres.
"Aici este Centrul Naţional de Conducere Integrată, unde se face managementul naţional al tuturor evenimentelor şi în timp real se află tot ce se întâmplă în toate secţiile de votare din ţară. Atunci când am spus de dimineaţă că suntem cu ochii pe cei care încearcă să corupă alegătorii, să facă unele infracţiuni sau să ajungă într-o situaţie de a încălca legea, chiar pe contravenţii, în timp real aici se percep, se monitorizează, dar se şi acţionează, se ia măsura instant cu dispeceratele de la nivel judeţean, aici este doar o parte a centrului, mai sunt şi alte două săli asemănătoare unde avem şi măsurile care se dispun, dar toate faptele, tot ceea ce se întâmplă ilegal să fie în timp real depistat şi anihilat", a explicat Vela.
Ministrul a remarcat că "atmosfera este fierbinte" în sala prezentată, deoarece sunt multe calculatoare în funcţiune, iar climatizarea nu funcţionează corespunzător. El a spus că va dispune ca acest lucru să fie remediat.
"Ministerul, angajaţii sunt la datorie, sunt oameni anonimi, necunoscuţi. (...) Mai sunt două centre clasificate, unde sunt intervenţiile concrete, numele persoanelor şi măsurile dispuse, dacă sunt dosare penale, dacă s-a acţionat, cine/cum a acţionat sau dacă au fost contravenţii, dacă au fost cercetate, cele confirmate - sancţionate sau cele ca nu se confirmă, evident - clasate", a precizat Marcel Vela.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu