Atunci când decidem să ne suflecăm mânecile și să ne bucurăm de prepararea oricărui produs pe care îl vom mânca sau bea, este esențial să cunoaștem compoziția acestuia, precum și modalitatea optimă de a atinge scopul prin evitarea erorilor.
În ceea ce privește berea, este esențial să știm că este o băutură formată în principal din patru ingrediente: apa, malțuri de orz, hamei și drojdie. Ca și instrumente necesare fabricării berii, vom avea nevoie de:
un fermentator,
un fel de ”damigeană” cu robinet de scurgere, din material plastic pentru ingrediente;
un hidrometru, pentru a măsura progresul fermentației prin scăderea progresivă a densității mustului;
un barbotor, folosit pentru eliberarea dioxidului de carbon din fermentator în timpul fazei de fermentare;
un termometru,
sticle, capace și o mașină capsare a capacelor;
diverse accesorii, precum spatule pentru amestecarea și aerisirea mustului, țevi pentru transferul berii în sticle, precum și detergenți și dezinfectanți.
Multe dintre aceste instrumete pot fi achizițționate online de la magazinele de specialitate.
După ce am clarificat ce ingrediente și care sunt instrumentele necesare pentru prepararea berii artizanle haideți să vedem ce este berea și cum se obține. Berea se produce plecând de la boabele de orz germinate din care va rezulta mustul, faza în care malțul se transformă în suc cu zahăr.
Totul este apoi uscat și malțul este măcinat și gătit. Numai în acest fel enzimele prezente în el transformă amidonul în zaharuri. După filtrare, lichidul obținut este extractul de malț care, adus la fierbere cu hameiul, conferă berii gustul amar și aroma deosebită. După o filtrare ulterioară, se adaugă drojdiile și începe procesul de fermentație, responsabil de conținutul de alcool al produsului finit, potrivit doctorulzilei.ro.
Procesul de preparare a berii acasă începe cu sterilizarea a tot ceea ce urmează să folosești pentru prepararea ei, de la fermentator până la accesorii și sticle. În momentul folosirii acestea trebuie să fie perfect uscate. În acest moment, montați robinetul de fermentare asigurându-vă că este închis și puneți barbotatorul pe capac.
INGREDIENTE:
500 g de malț
20 g de hamei
1 kg de zahăr
un cub de drojdie
12 l de apă
Pune cei 12 litri de apă într-o oală, după care adaugă malțul și hameiul și lasă totul sa fiarbă la foc mic. Lasă compoziția pe foc acoperită vreo 2-3 ore, până ce cantitatea de lichid scade.
Lasă apoi compoziția la răcit până ce ajunge la temperatura camerei. După ce se răcește lichidul, strecoară-l într-un alt recipient folosind o sită și câteva bucăți de tifon pentru ca băutura sa fie limpede.
Adaugă 800 g de zahăr în compoziție, amestecând ușor. Cele 200 g de zahăr rămase pune-le pe foc la caramelizat, apoi toarnă o cantitate mică din lichidul preparat peste pasta obținută. Amestecă bine și toarnă în oala cu bere.
Lasă la răcit o perioadă scurtă de timp, apoi adaugă și drojdia dizolvată. Toarnă berea de casă în sticle cu ajutorul unei pâlnii, lăsând câțiva centimetri liberi sub dop. Depozitează sticlele intru-un loc răcoros și lasă băutura să fermenteze câteva zile.
Ingrediente:
20 grame pelin
jumătate de cub drojdie de bere
2 kg zahăr brun
20 litri apă
o lingură de hamei
Pelinul se toacă mărunt și se pune la fiert în cei 20 litri de apă împreună cu zahărul. Se lasă la foc mare până începe să fiarbă, apoi se reglează focul pentru o fierbere constanta timp de aproximativ o oră.
Se adaugă și hameiul și se lasă să mai fiarbă 30 de minute. După fierbere se lasă să se răcească până când amestecul ajunge la 20 grade C.
Amestecul apoi se strecoară, se adaugă drojdia de bere și apoi se lasă la fermentat în recipientul de fermentare maximum o săptămână.
După fermentare se trage berea în sticle prin sifonare și se mai lasă încă 2 săptămâni la întuneric pentru limpezire și carbonare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News