EXCLUSIV  Cum se făceau fake news-urile acum 100 de ani. Stratagemă la care recurgeau „jurnaliștii”. Două ziare din Bucureşti au dat ştirea falsă care le-a adus sfârșitul

Până în preajma Primului Război Mondial, România a avut o presă romantică, modestă, de ziare cu tiraje mici şi condeie mari. Astfel, „Timpul”, organ al Partidului Conservator, la care au scris şi au fost angajaţi Mihai Eminescu, I. L. Caragiale şi Ioan Slavici, nu tipărea în mai mult de 2000-3000 de exemplare un număr, ziarul fiind distribuit pe bază de abonamente. La fel stăteau lucrurile şi cu ziarul Partidului Liberal, „Românul”, condus de C. A. Rosetti, aflat mereu în polemică cu „Timpul”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, ziarele nu produceau câştig şi nici nu îşi plăteau colaboratorii. În redacţiile instalate uneori în două-trei cămăruţe lucrau publicişti şi mulţi dintre scriitorii vremii. Ca şi înainte de Unirea din 1859, ziarele bucureştene erau zgomotoase şi combative, numărând între ele foi virulente, gen „Nichipercea”, un fel de „Academia Caţavencu” a vremii, doldora de texte şi caricaturi vitriolante care nu cruţau nici monarhia. Spre deosebire de acestea, gazetele trase la Iaşi erau mult mai ponderate, în timp ce foile româneşti din Transilvania cultivau seriozitatea dusă până la sobrietate didactică.

Primul nostru ziar modern a fost „Universul”, fondat în anul 1884 de un italian stabilit în România, Luigi Cazzavillan. Va apărea neîntrerupt până la 5 noiembrie 1916. Peste doi ani, după terminarea Primului Război Mondial, va reapărea, existând până în anul 1953. A fost cel mai popular ziar din ţara noastră. La direcţie, după Cazzavillan, a urmat N. Dumitrescu-Câmpina. Ultimul său proprietar, refugiat în 1944 în străinătate, Stelian Popescu, l-a transformat în perioada interbelică, atunci când tirajul său atingea 200.000 de exemplare, într-o maşină de produs bani. Palatul „Universul”, construit pe strada Brezoianu, modern pentru acele vremuri şi, totodată, impunător, cu o vastă tipografie la subsol şi zeţărie la etajul întâi, constituie o dovadă concludentă în acest sens. Clădirea nu suportă comparaţie cu imobilul redacţiei, mult mai modeste, aflat alături, din epoca lui Cazzavillan, respectiv a lui Dumitrescu-Câmpina, deşi, pentru acele timpuri, acesta sugera chiar prosperitate.

„Universul” a fost şi primul ziar românesc cu corespondenţi permanenţi în străinătate. Pentru că depeşele acestora erau adesea furate de redacţiile altor ziare prin coruperea unor salariaţi de la Poştă, redacţia a recurs, în primii ani ai secolului trecut, la o stratagemă: şi-a instruit corespondentul de la Roma să telegrafieze că a murit Papa, trimiţând şi un reportaj în care erau descrise amănunţit nişte funeralii imaginare. În consecinţă, două ziare din Bucureşti au dat ştirea falsă a morţii Papei cu spicuiri din „reportaj”, compromiţându-se astfel în ochii publicului şi ai confraţilor.

„Universul” a fost ziarul care, la începutul secolului XX, îşi retribuia redactorii şi îşi plătea onorabil colaboratorii, în paginile sale apărând mare parte din schiţele şi „momentele” scrise de Caragiale în ultimii ani ai vieţii. Tirajul ziarului „Universul” era pe atunci de ordinul zecilor de mii de exemplare, ceea ce însemna foarte mult pentru mica Românie, care nu ducea lipsă de gazete, în mare parte efemere.

În anii neutralităţii României, 1914-1916, cele două tabere, Antanta şi Puterile Centrale, care doreau fiecare să intrăm de partea lor în război, au investit sume mari de bani în unele ziare. Era prima infuzie pecuniară majoră în presa românească. Cheltuielile cele mai mari le-au făcut germanii. La sfârşitul războiului, Tudor Arghezi a ajuns la închisoarea Văcăreşti cu stigmatul de „colaborator”. Ziarul „Seara”, în care s-au pompat sume mari, la care a scris mult şi Arghezi, condus de un cinic inteligent, Alexandru Bogdan-Piteşti, care colaborase la marile ziare franceze, a desfăşurat o intensă campanie pro-germană. După ocuparea Bucureştiului de către trupele germane, în toamna anului 1916, echipa de redactori şi colaboratori, inclusiv Arghezi şi dramaturgul Mihail Sorbul, a trecut la „Gazeta Bucureştilor” („Bukarester Tagesblatt”), publicaţia ocupantului. În anii 1917-1918, mulţi scriitori şi publicişti consideraţi „germanofili” colaborează la gazetele „Lumina” şi „Scena”. Între aceştia: Gala Galaction, Liviu Rebreanu, D. D. Pătrăşcanu (tatăl lui Lucreţiu Pătrăşcanu), Adrian Maniu, unii dintre aceştia prezenţi şi în „Gazeta Bucureştilor”. George Coşbuc a fost unul dintre „germanofilii” de marcă. De asemeni, G. Topârceanu. Tudor Teodorescu-Branişte şi Camil Petrescu au scris la aceleaşi gazete sub pseudonim.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News