S-a stabilit cum vor fi distribuite primele doze de vaccin anti COVID-19 în centrele de vaccinare din ţară.
"Dozele de vaccin din prima tranșă- cele peste 3000 de vaccinuri cu valoare de primă administrare- au fost alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele zece unități medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19, în funcție de necesarul solicitat de fiecare dintre spitale cu mențiunea că pot fi oricând modificate în funcție de cererea unităților:
1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 100 de doze
2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș“- 600 de doze
3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Dr. Victor Babeș“ - 530 de doze
4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca- 375 doze
5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța- 170 doze
6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș“, Craiova- 90 doze
7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 260 doze
8. Maramureș – Baia Mare- Spitalul de Urgență- 210 doze
9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava- 250 doze
10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeș“, Timișoara- 450 doze.", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu