Neti Sandu a vorbit despre relația ei cu Andreea Esca, cele două fiind colege la PRO TV.
"Andreea e neschimbată, e constantă în felul ei de a se purta cu oamenii, ceea ce mi se pare o extra-calitate. Suntem la ore diferite, ne întâlnim doar pe la evenimente, dar e ca și cum nu ne-am văzut de ieri. Asta e marea ei calitate. Busu e mai absent așa la tot ce se întâmplă în jur, dar aude tot, știe tot, e un suport mental, emoțional constant și necesar în lumea asta, unde suntem foarte multe fete. Și el are o imparțialitate. Fiecare îl apreciază pe celălalt". a spus Neti Sandu, într-un interviu pentru viva.ro.
"Eu eram cu George Mihăiță, la PRO FM, și cei care m-au chemat mă știau de acolo. Mi s-a spus că s-a format o echipă TV care va intra la un matinal și că mă cheamă domnul Florin Călinescu. Am venit și mi-au zis: "Gata, trebuie să zici horoscopul și atât!". Eu nu am dat probe. Am venit după un an de zile în care ei repetau la perete, iar pe mine m-au chemat cu două săptămâni înainte de a începe emisiunea și au zis: "Gata, asta a fost!". Așa a fost castingul meu: prezentat și rămas", a povestit Neti Sandu pentru viva.ro.
"Îmi era groază"
"Sinceră să fiu, nu am avut curaj de la început. Cei de aici îmi ziceau: "Hai, vino și semnează contractul!", dar mie îmi era frică, pentru că eram în vârstă, comparativ cu echipa formată din tineri de 18 ani (eu aveam 38). Mă gândeam că nu au cum să mă păstreze. Îmi era groază să renunț la munca mea, care avea o continuitate, mi s-a părut că e o aventură în necunoscut și am amânat 6 luni până să am curajul să semnez contractul", a mai povestit vedeta.
"Îi port cea mai mare recunoștință"
Cât despre relațiile în care a rămas cu Florin Călinescu, aceasta a spus: "Nu ne-am mai intersectat, dar eu îi port cea mai mare recunoștință, pentru că a fost foarte îngăduitor, să zic așa, cu mine, care nu aveam nicio pregătire. Eu cred că el a apreciat la mine bunăvoința de a face treabă. Eu, la vremea respectivă, deoarece nu apucasem să fac deloc dicție, mi-am adus aminte de cursurile mele de LRC și de scandarea de la latină (am făcut latină și în liceu, și în facultate) și încercam să frazez rostirea și să pun accente după cum îmi aduceam aminte. Asta a fost singura mea metodă de a putea reda ceea ce scriam. Și încercam să scriu ca și cum aș fi vorbit. Probabil că el a apreciat că eram conștiincioasă".
"Mama m-a tuns la chelie de trei ori!"
Recent, Neti Sandu a fost invitată în podcast-ul lui Damian Drăghici, unde a fost abordat și subiectul cum că ar avea, de fapt, o perucă. "Firul e perfect, tăietura e perfectă. Ai văzut că mi-am dat cu peria înainte. Stă oricum l-aș face. Este un păr foarte bun, ca de cal. Mama m-a tuns și pe mine și pe sora mea la chelie de trei ori! Am păr, cu toate că-l vopsesc foarte mult. Este greu de crezut că e natural. Lucește! Și eu, uneori, când mă uit în oglindă, nici mie nu-mi vine să cred că nu e de plastic”, a spus Neti Sandu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu