În rândurile de mai jos, aflați cum se păstrează spectaculos un cadavru.
În cât timp se descompune un cadavru? Înțelepciunea populară spune că durează aproximativ șapte ani, iar apoi rămâne doar scheletul, dar ce spun medicii?
În contextul dezastrului din pădurea Katyn și masacrului din Bucha, prof. Octavian Buda a dat acest răspuns în cadrul emisiunii Academia de Sănătate, de pe DC News și DC Medical, într-o ediție eveniment cu profesorul Irinel Popescu și jurnalistul Val Vâlcu.
„Un cadavru, aflat într-un anume mediu, evoluează biologic foarte diferit. De exemplu, un cadavru găsit într-o zonă deșertică poate să se mumifice pentru că el este desicat, în sensul în care nu mai are lichide, adică este deshidratat. Prin această deshidratare, cadavrul poate să fie păstrat absolut spectaculos. Dovadă sunt cadavrele găsite recent în deșertul Gobi. Erau niște caucazieni. De asemenea, un cadavru poate fi spectaculos păstrat într-un anume mediu de nămol, turbă, cărbunos, cum este acel cadavru de la Tollund, în Danemarca, și care este absolut spectaculos pentru trăsăturile sale păstrate. Mai există păstrarea cadavrului într-un mediu extrem de rece, cum a fost în ghețarii de la granița dintre Italia și Austria, celebrul Otzi, care astăzi este la Institutul de Medicină Legală din Innsbruck”, a spus prof. Octavian Buda la DC News și DC Medical.
„Sigur că există tot felul de aspecte care țin de descompunerea propriu-zisă, dar în mod normal, un cadavru „aruncat” în pământ se descompune după numărul acela de ani, dar nu complet. Adică doi, trei ani sunt suficienți pentru a se găsi țesuturi degradate care fac obiectul unei analize medico-legale”, a mai spus prof. Octavian Buda la DC News și DC Medical.
„Apariția acelor sărurilor și cristalizarea lor se face după ce un cadavru stă în pământ la cel puțin un an jumate, doi, trei ani. În orice caz, nu apar imediat! Există în America așa numita fermă a cadavrelor, pe care o experimentează savanți din domeniul medicinei legale și criminalisticii. Sunt cadavre care sunt lăsate în diverse condiții să se descompună”, a declarat prof. Octavian Buda, la DC News și DC Medical, în cadrul emisiunii Academia de Sănătate.
Vezi mai multe aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News