Tino Carrasco, director Educaţie Rutieră la Ring Knutstorp, cel mai mare şi mai vechi circuit auto din Suedia, a explicat cum se poartă corect centura de siguranţă, dar şi care sunt cele mai comune greşeli în această privinţă.
În cadrul documentarului "Sânge pe Şosea", difuzat la DC Conducem, Tino Carrasco a exemplificat cum se pune corect centura, care este postura corectă la volan, dar şi care sunt cele mai comune greşeli.
"Avem aici un simulator de accident. Ei bine, discutăm mult despre centură şi cum se ajustează corect pentru a te proteja. Capul ar trebui să apese pe tetieră pentru a proteja în situaţii de coliziune. Acesta este unul dintre cele mai comune lucruri pe care le neglijăm în Suedia.
Mulţi oameni stau aşa de exemplu (n.r. aplecaţi). Centura nu ajută în astfel de situaţii.
Centura purtată sub braţ este o altă problemă. Nici nu ajută şi poate duce şi la rănire. Scopul este ca centura să fie întinsă peste umăr. Aşa e corect! Şi să stai corect la volan.
A sta corect într-o maşină este cel mai important. Dacă nu ai poziţia corectă la volan, nu eşti şofer, eşti pasager", a spus specialistul.
"Apoi, vorbim de gât şi cap. De ce ar trebui să îţi protejezi capul? Pentru că este cea mai importantă parte a corpului nostru. Vorbim mult despre asta. Un cap de om cântăreşte aproximativ 4-5 kg. De ce ar trebui să îl protejezi? Iată ce se poate întâmpla cu un cap uman în cazul unei coliziuni. Avem un dispozitiv care simulează forţa pe care o avem în gât atunci când ne relaxăm, şi asta facem atunci când conducem o maşină. Nu stă nimeni încordat. Noi simulăm că suntem loviţi din spate de o altă maşină, cu viteza de 6 km/h. Putem observa că la impact este o mişcare violentă a capului şi gâtului. Astfel, suferim accidentări, aşa numitele "whiplash", de care vom suferi toată viaţa. Ce facem pentru a preveni astfel de situaţii? Folosim tetiera. Tetiera trebuie glisată în sus, să ne asigurăm că protejează capul. Aşa supravieţuim unei situaţii de risc", a mai explicat Tino Carrasco.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu